DECESE

 

* În aceste clipe grele, când simțim cel mai mult că suntem trecători prin Valea Plângerii, vrem, dragii noștri, Lavinia și Dănuț Zah, să aducem mângâierile noastre și să vă alinăm povara despărțirii de tatăl iubit, întărindu-ne împreună prin nădejdea revederii. Colegii de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Oradea.

 

* Un ultim omagiu celui care a fost

ȘTEFAN COR.

Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanțe familiei. Un fost coleg, ing. Crainic Petre.

 

COMEMORĂRI

 

* Acum un an, chemat de îngeri, dragul și regretatul nostru soț, tată și bunic, 

VALER ARDELEAN

a ales să se odihnească. Dormi fără grijă, dragul nostru, ești și vei fi mereu cu noi, ne e dor de tine, te iubim mult, te amintim cu drag și ne rugăm pentru odihna sufletului tău. Îndurerați, te vom pomeni, sâmbătă, 3 mai, ora 9.00, la Biserica Tei. Dumnezeu să te aibă în paza Sa! Familia. (353)

 

* Păstrându-i neștearsă amintirea aducem un pios omagiu de prețuire, dragoste  și neuitare celei care în urmă cu 15 ani, a trecut la cele veșnice, draga noastră soție, mamă, soacră, bunică și străbunică

AURORA PĂTROC.

Dumnezeu să-i dăruiască liniște și odihnă veșnică. Pentru grija, bunătatea și dragostea cu care ne-a înconjurat în timpul vieții îi datorăm respectul nostru și veșnică recunoștință. Familia îndurerată. (355)

 

* Îți vom păstra vie amintirea dragul nostru

NICOLAE (GICĂ) MONEA       

care ne-a părăsit în urmă cu 5 ani. Fie-i memoria binecuvântată! Sora Doina Ilion.

 

* Vei rămâne veșnic în inimile și rugăciunile noastre dragul nostru

NICOLAE (GICĂ) MONEA

din Vașcău. Iertate să-i fie păcatele! Familia.