In memoriam 11 iunie 2026
DECESE
✞ Suntem alături de colega noastră Costea Ionela, la marea durere pricinuită de trecerea în veșnicie a tatălui său. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegii de la AJF Bihor – Serviciul Registru Contribuabili, Declarații Fiscale și Bilanțuri Persoane Juridice.
✞ Cu nemarginită durere, soția Ana și copiii anunță stingerea din viața a celui care a fost
IOAN NISTOR,
soț, tată și bunic iubit. Ne-a învățat ce înseamnă iubirea, respectul și demnitatea. A plecat dintre noi, dar nu și din sufletele noastre. Înmormântarea are loc azi, joi, 11 iunie 2026, de la Capela Hașaș, ora 12.00. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
✞ Sunt oameni despre care îți este greu să vorbești la trecut. Nu pentru că nu le-ai putea spune povestea, ci pentru că prezența lor rămâne atât de vie în suflet, încât despărțirea pare de necuprins în cuvinte. Astăzi, cu inimile îndurerare, ne luăm rămas-bun de la dragul nostru „UNCHIUȘU”,
IOAN NISTOR,
care a plecat dintre noi după o viață trăită cu bunătate și cu acel fel al lui inconfundabil de a fi: cald, senin, cu zâmbetul pregătit și cu bucuria sinceră a întâlnirilor. A fost un cumnat drag și apropiat. A fost mai mult decât un unchi. Pentru noi, UNCHIUȘU a însemnat sufletul vesel al tuturor momentelor petrecute împreună, glumele spuse cu poftă, poveștile repetate fără să ne plictisim vreodată de ele și îmbrățișările calde ale întâlnirilor de familie. Plecarea lui lasă în urma ei o tăcere pe care o recunoaștem prea bine și care așează, peste dorul pe care îl purtăm deja, o nouă tristețe. Sunt pierderi care ne însoțesc în fiecare zi, iar o nouă despărțire nu le vindecă ci le dă o greutate și mai mare. Astăzi, odată cu plecarea lui UNCHIUȘU, ni se face și mai tare dor de cel pe care l-am pierdut prea curând. De aceea, ne place să credem că sufletele celor doi frați, care s-au iubit și s-au prețuit, s-au regăsit în pacea lui Dumnezeu și își poartă acum de grijă unul altuia, așa cum au făcut-o întreaga viață. Suntem alături, cu toată dragostea și compasiunea noastră, de tușa Ana, de Doru și Neluțu, cu familiile lor, împărtășindu-le tristețea și rugându-ne ca Dumnezeu să le dăruiască puterea de a depăși această grea încercare. Îți mulțumim, UNCHIUȘU, pentru bunătatea ta, pentru râsul tău molipsitor, pentru glumele cu care ne întâmpinai și pentru bucuria sinceră cu care ne așteptai. Te vom păstra în inimile noastre cu multă dragoste, UNCHIUȘU. Dumnezeu să te odihnească în pace! Cumnata Doina și nepoatele Ioana și Codruța cu familiile lor.
✞ Mângâiere și condoleanțe surorii mele Lucia și nepoților mei, Lucian și Măriuca cu familiile, în aceste momente când se despart de soțul, tatăl, socrul și bunicul lor,
ȘERBAN BAZIL.
Odihnă veșnică! Sora Florica cu fiul Răzvan.


