Manifestare complexă și inedită, în care tradițiile istorice readuse în actualitate reprezintă o punte peste timp, Târgul de la Vama Sării, cea mai longevivă manifestare din Bihor a ajuns la ediția cu numărul 50. De-a lungul existenței sale, manifestarea s-a bucurat de o intensă popularizare în mass-media românească, ajungând să fie cunoscută în țară și peste hotare.

Interesul pentru această tradițională manifestare s-a amplificat cu trecerea timpului, întrucât tinerii asistă, conservă și promovează vestigiile istorice, tradițiile și obiceiurile legate de istoria acestor locuri. Denumirea serbării provine de la activitatea de vămuire a sării în defileul Crișului, în evul mediu (sec. XIII- XIV), când  localitatea de pe Crișul Repede activa ca un punct vamal între Transilvania și Pașalâcul otoman de la Oradea. Vameșii rețineau o parte din sarea adusă în căruțe sau pe plute. Mărturie acestei străvechi activități este turnul de piatră ce străjuiește maiestos defileul, ridicat la 8 m. înălțime pe o stâncă având trei ferestre de observare, dar și de tragere cu armele de foc. Turnul și grota au fost botezate și au rămas în istorie cu numele de „Casa Zmăului”. Cu timpul Defileul Crișului Repede, a atras și alți negustori, devenind un centru comercial, în care meșteșugari și negustori vindeau alimente, produse meșteșugărești din ceramică, lemn sau fier. Astfel s-a înfiripat Târgul de la Vama Sării. Întrucât ziua târgului era o sărbătoare a comunității pentru a-l face mai atractiv și pentru alte sate din împrejurimi, dând amploare evenimentului, s-a creat și o latură artistică în care cei talentați au întreținut „buna dispoziție” cu evoluția lor prin cântec și dans, calități specifice românilor. Despre primele începuturi ale manifestării contemporane a târgului, am vorbit cu dl Gavril Gavriluț de 68 de ani, unul din cei care au participat la ediția cu numărul 1 a Târgului. Elev fiind la liceu a participat în formația de dansuri a școlii din Vad și ca instrumentist. Inițiatorul manifestării artistice a fost primarul Mihai Luca, care a lăsat „moștenire”urmașilor edili această activitate și care a „crescut” la fiecare ediție, devenind de interes județean. Începând cu anul 1990, amploarea și complexitatea manifestării se datoresc d-lui primar Dorel Cosma, care, timp de 28 de ani, a transformat această activitate într-un simbol al localității cunoscută în toată țara. În anul 2016, Vadu Crișului a primit titlul de „Sat cultural al României”, manifestarea de la Vama Sării fiind unul din elementele de referință. Iubitor al frumosului și al folclorului în special, Dorel Cosma a înființat și finanțat formații artistice proprii, creând o emulație în rândul tinerilor din comună. Măiestria formațiilor din comună au fost răsplătite cu premii și trofee la festivaluri și concursuri județene și naționale. Amintim doar Ansamblul folcloric „Moșuț”, care a devenit un „brand” al comunei. Împreună cu primarul Dorel Cosma, Ioan Hașaș, viceprimar, formează un tandem, ale căror realizări remarcabile în comună vorbesc de la sine. Cea de-a 50-a aniversare a acestei unice și prestigioase manifestări s-a îmbogățit cu o largă și variată paletă de activități, ceea ce i-a mărit atractivitatea. Dincolo de reînvierea momentelor istorice tradiționale, sosirea plutei cu sare și vămuirea ei de către primarul comunei, au fost organizate și alte activități cultural-artistice, la care au participat un numeros public. Dacă până la această ediție, principalele activități erau duminica, la ediția aniversară, din ziua de 2 iunie, au avut loc două mari evenimente. În Incubatorul de afaceri pentru turism, în prezența unui numeros public și a oaspeților din Ungaria s-a vernisat expoziția de pictură și fotografie a unor artiști din Vadu Crișului și Ungaria sub titlul: „Vadu Crișului în picturi și fotografii”, realizate în cadrul Taberei de creație, găzduită de Comuna Vadu Crișului. O mare realizare care se adaugă bazelor sportive ale comunei și pune în valoare întregul potențial sportiv al tineretului a fost inaugurarea terenului multifuncțional sintetic, pentru tenis și alte sporturi, dotat cu nocturnă, a cărui costuri s-a ridicat la suna de 130 mii lei cu fonduri de la Consiliul județean și din bugetul propriu. După aceste inaugurări, a sosit pluta pe Criș și s-a deschis oficial „Târgul de la Vama Sării. A urmat programul artistic susținut de formațiile artistice ale comunei, care timp de 2,5 ore a încântat un public nesperat de numeros, care a ținut să revadă în special Ansamblul „Moșuț”, a cărui interpretare a atins nivelul profesionist. Nuntașii Bihorului și Jessie au încheiat prima zi de manifestări aniversare. Duminică 3 iunie, pe trenul sportiv al comunei s-au derulat mai multe activități, printre care: concursul „Cea mai gustoasă mâncare a târgului”, expoziția de artă culinară organizată de „Clubul Green Impact”, alcătuit din 15 elevi din clasa a VIII-a a C.T. din comună, coordonați de prof. Anca Tanc, membrii ai Fundației „Noi Orizonturi”, a cărei deviz㔄Pentru tineri și comunitate”, care și-au propus popularizarea bucătăriei tradiționale din Bihor, consemnate într-o broșură ce cuprinde 25 rețete „de la bunica”, dar și gătite o parte din ele. Ele reprezintă o parte din tezaurul culinar de pe aceste meleaguri. Momentul cel mai așteptat a fost defilarea formațiilor artistice participante la festival, pe traseul centrul comunei - terenul sportiv. Deschiderea oficială a segmentului artistic a fost precedată de salutul oaspeților. Au vorbit: Emilian Pavel euro parlamentar, deputații Dumitru Gherman și Gavrilă Ghilea, Ioan Mang vicepreședinte al Consiliului județean și primarii din comunele înfrățite cu Vadu Crișului: Nagy Ianoș, primar al com. Felsopakony, Rosaș Peter, viceprimar al com. Szekutas, Torsoly Attila, primar al comunei Korosstcegapati, precum și delegația din orașul Hajduszoboszlo, Lerai Aniko, referent cu probleme de turism la primărie și Vincze Ferenc fost secretar al primăriei. Lansarea celor 50 de porumbei a marcat începutul maratonului artistic, organizat de CJCPCT Bihor. La ora 16, după o lungă și dificilă deliberare, au fost stabilite premiile pentru echipele participante la festivalul gastronomic. Premiul I a fost acordat echipei „Capra Neagră” din Vadu Crișului. Premiul II a revenit echipei din Szekutaș și echipei „Oastea de strânsură” din Aleșd, Premiul III, echipelor din Felsopakony și „Frumoasele din Aușeu”. O diplomă de excelență a fost acordată echipei „Sărmăluța” din Vadu Crișului. Între orele 13 și 19 pe scena festivalului s-au perindat 20 de formații de amatori și soliști vocali prezentați de Daniele Rada. Începând cu ora 19, au evoluat profesioniștii: Csocsesz (Ungaria), Angela Rusu, Adrian Sina&Aza și cunoscuta trupă Phoenix. Spectacolul cu artificii a încheiat aniversarea. În perioada târgului a funcționat un parc de distracții și atelier interactiv de tir cu arcul (Clubul sportiv Redpoint).