Asociaţia „Episcop Nicolae Popoviciu" şi Parohia Băiţa în colaborare cu Primăria oraşului Nucet va organiza, în Duminica Rusaliilor, 31 mai, Ziua localităţii Băiţa, ediţia a III-a, şi întâlnirea fiilor satului. Fiind într-o zi cu adevărat înălţătoare se vor derula mai multe evenimente speciale.

Programul acestei zile deosebite pentru locuitorii acestei localităţi, şi nu numai, va debuta, între orele 9.30-13.00, cu Utrenia şi Sf. Liturghie în sobor la Biserica din Băiţa, cu Hramul „Pogorârea Sfântului Duh". Vor urma Tradiţii şi Obiceiuri de Rusalii, precum şi întâlnirea cu fiii satului. De la ora 15.00, pe scena special amenajată, în curtea Centrului Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Băiţa, va avea loc un bogat program cultural-artistic în care îşi vor da concursul: Aurel Tămaş şi formaţia sa ,,Dor Transilvan", Ansamblul ,,Zestrea Budureşii", Florin Ionaş „Generalu" şi formaţia, precum şi soliştii Florica Bradu, Gabi Stanciu, Diana Selagea, Ionuţ Langa, Claudia Ionaş, Claudiu Borza, Anca Pantea, Florin şi Florina Mariş Hinsu, Ileana Matus, ,,Şherby" din Ştei. În deschidere, de la ora 14.00, vor urca pe scenă elevii de la Şcoala Gimnazială Nucet, dar şi mezina acestui spectacol Andra Maria Sabău (7 ani), originară din Fânaţe. Pe parcursul acestei săptămâni, preotul paroh Nicolae Bura, preşedintele Asociaţiei de Asistenţă Socială ,,Episcop Nicolae Popoviciu", împreună cu psihologul Camelia Goarnă şi colectivul care munceşte la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice Băiţa, implicaţi în organizarea Zilei localităţii Băiţa şi întâlnirea cu fiii satului, sunt angrenaţi în pregătiri intense, fiecare detaliu dorindu-se a fi bine pus la punct.

,,Ca şi în ceilalţi ani de când s-a dorit, dar şi înfăptuit, ca Sărbătoarea Pogorârea Sf. Duh (Rusalii), Hramul Bisericii Ortodoxe din Băiţa, să fie cinstită în mod deosebit, şi în acest an cu ajutorul lui Dumnezeu ne pregătim şi aşteptăm pe toţi fiii duhovniceşti născuţi pe vatra satului Băiţa, şi nu numai, să ia parte la slujba Sf. Liturghii, în cadrul căreia Sf. Duh să se pogoare şi peste ei cu o rază de bucurie, de sănătate şi alese împliniri duhovniceşti. Agapa frăţească pe care o vom oferi tuturor celor prezenţi va da prilejul de a împărtăşi bucuria revederii fiilor satului. Cu această ocazie va avea loc o lansare de carte - Cartea de uraniu - a dr. av. Paşcu Balaci şi ing. Ioan Borza", a afirmat pentru Crişana, preotul paroh Nicolae Bura. Micii, berea, răcoritoarele, sărmăluţele şi bab-gulyaşu vor fi la loc de cinste pentru toată lumea, iar tinerii vor avea parte de o discotecă în aer liber, evenimentele încheindu-se cu un foc de artificii la miezul nopţii.