Într-o perioadă, încă, când lumea se gândește doar la profitul imediat, și, evident, înmulțirea banilor (cu cât mai mulți, cu atât mai bine), dar mai ales într-o vreme când drumurile occidentului sunt luate cu asalt, fără gânduri de întoarcere, iată, se mai găsesc cazuri când glia te „cheamă” înapoi.

Cu siguranță, nu voi semnala o mare noutate prin faptul de a „puncta” cotitura în viața a doi tineri, ambii în jurul vârstei de 30 de ani, care, după ce au zăbovit mai mult sau mai puțin pe drumurile Europei, au crezut de cuviință să rămână pe meleagurile natale, la Ștei, unde doresc să-și încerce norocul într-o mică afacere. Cristina Raluca Kecskes și George Raul Micle - despre ei fiind vorba - după ce și-au încercat norocul prin alte țări, Cristina vreo 10 ani adunați prin Spania și Italia, în timp ce George doar 3 prin Italia, din agoniseala făcută încearcă să-și dezvolte o afacere rentabilă acasă, cum, cu multă satisfacție, au accentuat acest aspect la o mică discuție. Ambii lucrând „dincolo”, cum le place să spună, în domeniul turismului în Italia, lângă Lago Di Garda (unde trebuie specificat că trăiește o mare comunitate de români, în special din Depresiunea Beiușului, dar mai ales din zona Șteiului), au prins mare dragoste pentru specialitățile italienești, cu predilecție înspre deserturi. Cum sub Apuseni o mare tradiție are vestita plăcintă cu brânză, cei doi tineri încearcă, după propriile lor afirmații, să „împletească” cele două specialități în același „decor”, sugestiv denumit „Plăcintăr Ina”. Astfel, Cristina, cu o mână de adevărată maestră, propune cumpărătorilor specialități precum croissant, cookies,  dar și coșulețe, cornulețe, salam de biscuiți, precum și deliciosul chec. Pentru a păstra originalul plăcintei cu brânză (simplă, brânză și cartofi sau renumitul „vărzar”, în compoziție având brânză și verdețuri) George și Cristina au apelat la mătușa Lina, pe numele ei Elena Mihaela Mușet, originară din Vărzarii de Sus, o adevărată specialistă în materie, iar munca celor două a început să de-a roade. Fiind la început de drum, pornind mica lor afacere doar de o lună și jumătate, cei doi tineri speră să facă față exigențelor consumatorilor, punând multă pasiune în tot ce întreprind, în speranța, clar declarată, de a nu fi nevoiți, din nou, să pornească pe drumurile „călcate” altă dată, cele ale străinătății. Sigur, pentru îndeplinirea acestei dorințe concurează mai mulți factori, însă factorul determinant, după cum bine l-au expus cei doi, este seriozitatea de care vor da dovadă, dar mai ales de calitatea produselor, deoarece în zonă sunt foarte multe „laboratoare” care au destulă vechime în acest domeniu. Cristina și George afișează, însă, o doză de optimism, molipsitoare chiar, fapt ce denotă că mica afacere începută de cei doi nu va fi un simplu „moft”, ci, din contră, va fi startul unei stabilități. Una de a dovedi că se poate și acasă, nu doar pe alte meleaguri, unde pentru mulți pâinea nu este chiar așa de „albă”, precum și-ar dori-o fiecare român, care, dintr-un motiv sau altul, este obligat să o mănânce pe alte meleaguri, decât cele natale.