Asociația „Etno Foto Art” din Oradea a încheiat, în perioada 22 august - 22 septembrie, cu succes proiectul său fotografic despre comunitățile de gorali din sudul Poloniei, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Proiectul a însemnat deplasarea a trei artiști fotografi orădeni în Carpații Poloniei pentru a realiza o serie de fotografii asupra comunităților rurale din zonele montane poloneze, unde trăiesc așa numiții „gorali”, care înseamnă munteni, în limba poloneză. Aceștia sunt cunoscuți în Polonia și în România, deopotrivă, că vorbesc un grai local având cuvinte cu origine valahă, datorită adevărului istoric că vechii valahi practicau transhumanța în Carpații Europei Centrale, inclusiv în munții din sudul Poloniei

În aceste așezări de munte, sătenii mai păstrează câteva cuvinte ce-și au originea la păstorii valahi care se ocupau cu păstoritul. De pildă, cuvântul „bryndza”, întâlnit doar în zona montană a Poloniei, exprimă, clar, brânza învățată de păstorii polonezi de la păstori vorbitori de limba română, sau termenul „bacowa”, care în limba poloneză nu are un corespondent, astfel s-a constatat originea la baciul valah ce-și îngrijea oile pe munte. Dar cele patru exemple cele mai grăitoare, care exprimă urmele păstorilor valahi, sunt: „kornuta”, „siuta” (se citește ciuta), „okaista”, „mierlok”. Kornuta, se referă la oile cu coarne; siuta (se citește ciuta) sunt oile fără coarne; okaista este un alt regionalism al goralilor și se referă la okiata, adică oile care au o pată de culoare în jurul unui ochi; mierlok în graiul goral înseamnă mielul. Rasa de ovine Țurcana este binecunscut goralilor crescători de animale. Aceste interferențe valaho - gorale (română-poloneze) a reprezentat interesul fotografilor orădeni în documentarea lor fotografică timp de două săptămâni

Au mai găsit numeroase locuri în munții Poloniei, care ne amintesc de cuvinte din limba română, dintre care cel dintâi exemplu este vârful Magura, întâlnit și în Carpații din țara noastră. Un alt exemplu, goralii din Sudul Poloniei spun la curcubeu, dunga, ceea ce uimitor.

Păstori de oi, odinioară se găseau în toate țările carpatine: Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina, România, Serbia. În aceste țări, în regiunile muntoase până în zilele noastre se mai păstrează câteva cuvinte din vocabularul pastoral: gelata/geleta = recipientul de lemn în care se adună laptele proaspăt muls; urda = urdă; bryndza = brânză; kosar = coșară; watra, salasz/salaš = locul unde stă ciobanul cu oile; polana = poiană; pietra = piatră, kolyba = un regionalism pentru o casă mai mică; rumiga = rumegă; kamesnica = cămașă tradițională bărbătească; putnia = putină, trombita = trâmbiță; afina = afine; grapa = groapă, în sensul de pantă abruptă; kosa = coasa pentru cosit; slanina = slănină; vlna = lână.

Acestea nu sunt cuvintele unei țări, ci cuvinte ocupaționale pentru domeniul pastorației, celor care se ocupă de creșterea ovinelor. Așadar, drept concluzie, acestor cuvinte transfrontaliere, întâlnite în micile sate din vârful sau văile munților locuite de vechii valahi care au ajuns aici în numele transhumanței, se cuvenea ca Gheorghe Petrila, Ovidiu Gabor și Constantin L. Demeter să acorde atenția cuvenită goralilor din sudul Poloniei și să petreacă timp de două săptămâni în mijlocul acestor minunați oameni care trăiesc în Carpații din Polonia, în baza unui proiect cu fonduri nerambursabile oferit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Au fost realizate peste 1.500 de fotografii, urmând ca, în luna noiembrie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, să fie vernisată o expoziție de fotografii cu rodul muncii celor trei artiști fotografi orădeni.