Duminică 11 iulie, în parohia ortodoxă din satul Luncșoara, comuna Aușeu, s-au petrecut două evenimente semnificative care marchează viața unui om: preotul paroh Aurel Copăcian a trecut într-o altă etapă a vieții sale - pensionarea, după 37 de ani de apostolat creștin, care s-a întâmplat chiar în ziua în care a împlinit 65 de ani de viaţă.

A fost ultima slujbă de duminică, după care și-a luat rămas bun de la credincioșii care l-au însoțit în credință și rugăciune de-a lungul conviețuirii comune. Evenimentul s-a petrecut chiar în ziua sa de naștere, la împlinirea vârstei de 65 de ani. După săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele paroh a ieșit în fața altarului și, cuprins de o profundă emoție, care s-a răsfrânt și asupra credincioșilor prezenți, a rostit o alocuțiune sinceră, o „spovedanie” plină de învățăminte: „…În cei 37 de ani petrecuți împreună, v-am considerat parte din familia mea, am încercat să vă înțeleg și să particip alături de voi la bucuriile și necazurile vieții. Voi mi-ați dat acea plăcută senzație că munca mea a fost la înălțimea așteptărilor voastre. Ieșirea la pensie nu înseamnă că activitatea duhovnicească s-a încheiat. Oricând, ușa și telefonul meu vor rămâne deschise pentru un sfat, un cuvânt de sprijin și învățătură. A mulțumit tuturor membrilor Consiliului parohial pentru toate demersurile făcute împreună pentru ca Biserica - Casa lui Dumnezeu să fie locul de rugăciune, închinare și întâlnire cu Dumnezeu. Flori și cadouri au „parafat” dragostea credincioșilor pentru preotul și duhovnicul lor. Un moment deosebit, realizat de d-na Viorica Neag, a fost prezența la această ceremonie a Grupului coral „Craii Măgurii” din Bucea, jud. Cluj, care a susținut un mini concert de pricesne și cântece patriotice. Din partea credincioșilor a luat cuvântul prof. Adrian Botici, directorul școlii, care a apreciat activitatea și buna relație între școală și biserică, două instituții fundamentale într-o comunitate, al cărui aport comun duce la prosperitate și întărirea credinței în Dumnezeu. A apreciat de asemenea contribuția d-nei preotese Ileana, care a fost un sprijin permanent și important pentru părinte în misiunea sa. Ca semn de recunoștință și apreciere, prof. Botici Adrian i-a oferit o Diplomă de Onoare. Ceremonia s-a încheiat cu slujba  parastasului  de pomenire în memoria celor dispăruți, după care un sobor din 11 preoți au oficiat Sfântul Maslu. Pensie lungă cu sănătate îi dorim și noi.