Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, în apropiere de localitatea unde a văzut lumina zilei Alexei Mateevici, cântărețul limbii române.

Debutează de tânăr în ziarul „Tinerimea Moldovei” cu un ciclu de versuri apreciate elogios de tânărul (pe atunci) Mihai Cimpoi. Urmează studiile la Universitatea de Stat a Moldovei, Facultatea de Ziaristică, de unde în anul III este exmatriculat pentru „activitate proromânească” și antisovietică, fiind reprimit peste un an, în 1970, la Facultatea de Filologie. După absolvirea facultății este angajat redactor la redacția de tineret a televiziunii din Chișinău. Începe devreme să scrie poezii, volume de eseuri, înființează reviste ale tinerilor scriitori.

În luna mai 1986 este ales la Congresul al VII-lea al Uniunii Scriitorilor din Moldova redactor-șef al săptămânalului „Literatura și arta”, care devine flacăra mișcării de renaștere a conștiinței naționale, cea mai citită revistă din istoria Moldovei, ajungând la un tiraj de 260.000 exemplare în 1990, fiind una dintre „publicațiile literare cu cel mai mare tiraj din Europa”. „Literatura și arta” a jucat un rol fundamental în revoluția de renaștere națională a Basarabiei. În decembrie 1988 i se decernează Premiul de stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii și artei.

Ca membru al Comisiei pentru limbi, pune în discuție revenirea la alfabetul latin și legalizarea limbii române ca limbă de stat. Alături de Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Ion Hadîrcă și Leonida Lari creează Frontul Popular din Moldova. Organizează manifestări literare cu participarea scriitorilor, care se transformă în mitinguri de protest contra regimului totalitar sovietic. Compune cântecul „Cât trăim pe-acest pământ” (Balade), care devine în 1988-1990 imnul mișcării de eliberare națională a basarabenilor, fiind cântat de cei aproape un milion de participanți la Marea Adunare Națională din 27 august 1989 veniți la Chișinău să-și ceară dreptul la limba română, alfabet latin și demnitate națională. Activitatea națională a poetului este pusă aproape lunar în discuția CC al Partidului Comunist din RSS Moldovenească, fiind acuzat de activități antistatale și antisovietice. La 7 noiembrie 1989 se alătură celor mulți care au oprit tancurile ca acestea să nu desfășoare o paradă militară dedicată Revoluției din Octombrie și tot în noiembrie 1989 participă la asaltul Ministerului de Interne, care îl avea ministru pe Voronin, în semn de protest față de arestările a sute de tineri.

În 1990 este ales președinte al Societății nonguvernamentale „Limba noastră cea română”. În această calitate expediază o scrisoare către Președinție, Guvern și Parlamentul Republicii Moldova, cu propunerea ca instituțiile statului, învățământul și știința din Republica Moldova să respecte adevărul științific și să treacă de la limba moldovenească la limba română, de la istoria URSS la istoria României, să se accepte etnicul de „român” în locul celui de „moldovean”. Acest moment va însemna „începutul românizării învățământului în Republica Moldova”.

Nicolae Dabija necontenit scrie și se implică tot mai mult în activitatea de redeșteptare a spiritualității românești. Pentru activitatea literară și patriotică i se decernează numeroase premii: premiul „Titu Maiorescu”, Medalia guvernamentală a României,”“Eminescu, 150 de la naștere”, Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, este câștigător al numeroase festivaluri internaționale de poezie din Italia, Franța, Turcia, Macedonia, Ucraina, România.

Nicolae Dabija este o adevărată enciclopedie, el sfințește zilnic istoria României prin scrierile sale care luminează românimea de pretutindeni. Este autor al peste 90 volume - de poezie, proză și eseuri - „Ochiul al treilea”, „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, „Mierle domesticite”, „Dreptul la eroare”. Operele sale, prin care dă lumină cuvintelor limbii române, au fost răsplătite cu numeroase premii în Români, precum și în numeroase state, Franța, Italia, Germania, SUA.

Nicolae Dabija este cea mai complexă personalitate culturală a Republicii Moldova, unul dintre cei mai de seamă poeți și scriitori contemporani, numele lui fiind cunoscut în toată lumea. În perioada comunistă dorul lui de țară era fără margini, dorea să treacă Prutul să-și vadă frații, dar kgb-iștii păzeau strașnic granița cu sârmă ghimpată de la Prut. Cu mare greutate trece Prutul în 1988. Se bucură nespus de mult auzind limba română cea sfântă în România și își umple geamantanul cu operele marilor scriitori români. La plecare, roagă un Consiliu județean să-i doneze o mașină de scris cu alfabet românesc. Autoritățile locale îi promit că a doua zi va avea mașina de scris, dar când se prezintă la oficialități, acestea nu mai sunt de găsit, Satana își băgase coada. Dabija, mâhnit peste măsură, îndreptându-se spre graniță, întâlnește un preot ortodox care îi alină dorul și îi spune că îi taie literele de la mașina sa de scris și i le dăruiește lui. Dabija le înfășoară într-un prosop pentru a nu fi găsite la graniță. Ajuns la Chișinău, cheamă un prieten care înlocuiește literele chirilice de la mașina sa de scris și astfel a doua zi scoate primul număr al revistei scriitorilor „Literatura și arta” cu grafie latină.

Autoritățile comuniste se năpustesc asupra scriitorului, sancționându-l, blamându-l în tot felul, dar Nicolae Dabija nu cedează, el va scoate, fără aprobarea CC, de acum înainte revista scriitorilor cu grafie latină, adică în limba română.

Cartea lui de căpătâi, „Tema pentru acasă”, o adevărată Biblie a suferinței neamului românesc, este cea mai citită carte din Republica Moldova, a ajuns la a opta ediție, fiind citită în toate marile capitale ale lumii. Tradusă în peste 11 limbi, a devenit romanul secolului de mai multe ori și a fost propusă pentru premiul Nobel. Se știe, premiul Nobel se acordă cu o anumită protecție pe filiera anglo-saxonă, dar valoarea romanului îi va aduce în curând premiul meritat marelui scriitor.

Astăzi, când Republica Moldova se confruntă cu probleme grele, avem doar stavilă în cale, de care nu putem să ne împiedicăm, să punem pe harta Țării recuperarea frumoasei provincii românești, Basarabia, realizarea voinței supreme a românilor de reîntregire cu Țara. Revista patriotică „Literatura și arta” condusă de marele scriitor patriot Nicolae Dabija, a aprins flacăra mișcării de reînviere a conștiinței naționale, cu rezultate colosale de impunere a limbii române, a grafiei latine, cu condeiul lui a făcut să lumineze cuvintele, sfințenia românească, precum operele marelui Eminescu.

Scrierile lui Dabija sunt o binecuvântare a neamului românesc, sunt adevărate cărți de rugăciuni în Moldova lui Ștefan cel Mare, care nu poate exista decât întreagă, trup din trupul României. Am încredere că într-o zi mare și sfântă idealul reîntregirii va intra definitiv în sufletul românilor din Basarabia și Moldova mare și sfântă, care din vecie a fost românească, vă scapă din casa robiei.

Bucurați-vă, români, că dintre noi s-a ridicat un mare român, spiritul operei sale a pătruns adânc în sufletul românesc, este o mare sărbătoare să-l auzi vorbind pe Nicolae Dabija despre neamul lui românesc, este Eminescu al zilelor noastre, rostește fundamental spiritualitatea românească.

În ultimii ani, cuprins de dorul suprem al vieții mele, am scris împreună cu cel mai bun frate al meu din lume două cărți: „Drumul Basarabiei” și „Basarabia, suferință și speranță”, cărți care să aducă lumină acelor români (moldoveni) din Basarabia încă rătăciți în partide străine neamului românesc (socialiști și comuniști), să-i scoatem din casa robiei. Basarabia pe care o vreau acasă, care a picurat atâta sânge de-a lungul istoriei, pe cărarea deschisă de „Sfatul Țării 2”, poartă încă pașii românului îngândurat, așteptând răbdător, cutremurat de fiorul așteptării. Noi vă oferim scut în casa noastră, vă arătăm adevărata iubire de frate, vă așteptăm să veniți în lumea bună a neamului românesc. Toată suferința din lume e în sufletul meu până când voi, frații mei, veți veni acasă la Patria-Mamă.

Românul vrednic Nicolae Dabija, prin „Sfatul Țării 2” este angrenat în marea lucrare de Reîntregire a neamului. Cu un asemenea mare român am încredere că, într-o perioadă scurtă, lunga suferință românească se va sfârși, Basarabia venind acasă.

Nicolae Dabija, scriitor cu opera profundă, un adevărat apostol al românilor în acest început de veac, el închină un imn al jertfei românești, purtătorul în suflet al dorului și aspirațiilor de veacuri ale neamului românesc de a fi uniți pe vecie.

Adevărat căuzaș al Unirii, prin lucrarea sa sfântă și dreaptă dorește să întrerupă firul de durere și de jertfe odată cu reîntregirea națională. Flacăra luminii izvorâte din sufletul lui sfânt de român luminează zarea, cerul îl binecuvântă, urmați-l și veți scăpa de jalea cea mare, de înstrăinare, norocul vă va surâde, veți avea și voi o țară a noastră și a voastră, mândra Românie. Nicolae Dabija este un român fericit, iubit de Dumnezeu, el spune mereu că divinitatea l-a ajutat să-și aleagă mama, limba și țara. Mama româncă, limba română, țara România. Nicolae Dabija este românul total precum marele Eminescu, este printre cei mai vrednici români ai momentului, el sfințește istoria românească, prin scrierile sale luminează românismul.

„La mulți ani!”, frate Nicolae Dabija, cea mai complexă personalitate din Basarabia, scriitor și poet de talie mondială, cel ce răstoarnă săptămânal o brazdă de aur în revista „Literatura și arta”, spre mândria românilor de pretudindeni. Succes în marea lucrare de-a aduce Basarabia la Patria-Mamă, pe vecie, cât mai curând!