Din lucrarea lui Ladislau Gyémánt, cu titlul „Conscripția fiscală a evreilor din Bihor pentru anul militar 1828/1829”, aflăm că ,,prezența evreiească în Bihor datează din Evul Mediu, dar semnalările ei sporadice, începând cu secolele XV-XVI, nu permit o estimare cantitativă asupra ponderii sale. De-abia în secolul al XVII-lea, odată cu instaurarea stăpânirii habsburgice, practica imperială, inspirată de doctrina economică a mercantilismului privind înregistrarea statistică periodică, prin conscripții și recensăminte, a resurselor umane și materiale, ne îngăduie o reconstituire cifrică a lumii evreiești din Bihor în coordonatele și structurile sale esențiale. 

Din ce în ce mai puțini știm că în Vadu Crișului, Borod și în Topa de Criș au trăit familii de evrei. Din lucrarea mai sus amintită aflăm că în anul 1829, în Vadu Crișului trăiește o singură familie de evrei (șase suflete) și două familii cu 29 de suflete în Topa de Criș, iar în comitatul Bihor cazane de fiert rachiu dețin opt evrei din Velența și 12 evrei din celelalte localități (opt în Borod, două în Topa de Criș, câte unul în Bratca și Vadu Crișului). Numărul evreilor în Vadu Crișului în anul 1837 este de cinci, numărul lor a crescut în 1880 la 73, în 1910 la 82, în 1930 erau 63, în 1934 erau 120, iar în 1941 - 60 de suflete. Populația evreiască a contribuit în toate aspectele dezvoltării localității. Prin practicile lor religioase, tradițiile, integritatea, generozitatea și atitudinea generală cu privire la viață au devenit un element de preț pentru Vadu Crișului. Aveau casă de rugăciune pe malul Crișului, slujbele de închinare fiind ținute în limba maghiară.

În luna mai 1944 evreii din Vadu Crișului - peste 60 la număr - au fost adunați și urcați în vagoane la gara mare. După prof. Juhasz Viktor, în Monografia localității enumera și familiile care au fost deportate atunci: Frönlich Ábrahám - sachter, Wégner József - măcelar, Klein Sándor, Andor László, Klein József - negustori, Raducziner József - tâmplar, Raducziner Béla și fiicele - negustori, Izsák Gyula - negustor, Izsák Lajos - tâmplar, Ficsher Izidór - negustor, Francovits Henrik - croitor, familia Rosenthal -  negustori, fam. Morgenstein și Weinberger - brutari, Timar Miska -  medic, Klein Ármin, fam. Markovits - negustori. Populația evreiască a trăit în pace cu toate celelalte grupuri etnice și a participat la fiecare etapă a dezvoltării satului - inclusiv religios, spiritual, educațional, în sectorul economic și în cel cultural.

Când s-a încheiat războiul, circa 10 supraviețuitori s-au mai întors în sat, mulți în speranța că își vor găsi rudenii printre cei care au supraviețuit. Pentru majoritatea dintre aceștia, Cortina de Fier politică a căzut implacabil asupra lor, prinzându-i într-o nouă formă de dictatură totalitară. În timpul câtorva scurte perioade legale de emigrare, la începutul anilor ’50, ’60, ’70, majoritatea evreilor au părăsit satul pentru a se muta în Israel, în Statele Unite ale Americii, în alte părți ale Europei și ale lumii. Azi, în Vadu Crișului nu mai trăiește nici un evreu, doar Cimitirul evreiesc din capătul străzii Peța ne mai amintește de ei. Cimitirul a fost împrejmuit prin anii 1970 cu sprijinul celor plecați.

Toti știm de Palatul „Vulturul Negru”, care este, probabil, una dintre cele mai neobișnuite clădiri din Oradea. Mai puțini știm însă faptul că unul dintre proiectanți, Jakab Dezső, s-a născut la Vadu Crișului, în data 4 noiembrie 1864 şi a decedat la Budapesta, în 5 august 1932.

În anul 1903 Primăria Oradea a hotărât să lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul, în urma studiului întocmit de József Kőszeghy, inginerul șef al orașului. Proiectele pentru concurs trebuiau depuse până la data de 30 septembrie 1905. Au fost depuse 13 proiecte din care trei au fost premiate: premiul I, de 1.600 de coroane, a fost câştigat de proiectul cu nume de cod „Şampanie”, al arhitecților Dezső Jakab și Marcell Komor.

Marcell Komor (1868-1944) şi Dezső Jakab (1864-1932) au fost doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului secessionist maghiar inițiat de Ödön Lechner. Cei doi arhitecți au deschis un birou de arhitectură la Oradea în anul 1897, care a funcţionat până în anul 1918. Au avut numeroase proiecte, comenzi, câştigând mai multe concursuri.

Palatul Vulturul Negru proiectată de Marcell Komor și Dezso Jakab și finanțat de dr. Emil Adorjan și dr. Ede Kurlander, este format dintr-un complex de clădiri cu etaje. Pasajul interior, într-o formă asimetrică de Y, este acoperit complet de lumina cerului, structura având intrări din trei străzi. Imaginea vulturului negru surprinsă în vitralii, confecționate în anul 1909 de firma K. Neuman, apare în două mari zone bine iluminate de soare. Complexul Vulturul Negru este considerat o versiune mai mică a Galeriei Vittorio Emanuele II din Milano, Italia. În 2017, la 85 de ani de la trecerea în neființă a celebrului arhitect Jakab Dezső, Asociația Pro Rév Egyesulet din Vadu Crișului a inaugurat o placă ce aminteşte de arhitect.

Casele Adorján, Palatul Stern din Oradea şi Primăria Salonta sunt câteva dintre lucrările sale în Bihor.