Sâmbătă, 18 octombrie, și duminică, 19 octombrie, va avea loc o nouă ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, de această dată la Marghita. Târgul este organizat în Parcul Primăriei din Marghita, intrarea fiind liberă.

În cele două zile, în intervalul orar 13.00–21.30, vizitatorii pot să cumpere legume și fructe de la producători locali, pot să achiziționeze obiecte de la meșteri populari și să guste preparate culinare tradiționale incluse în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”.

Printre produsele care vor putea fi cumpărate de vizitatori sunt: gulaș, sarmale cu păsat, toroș, papricaș de pui cu găluște, plăcintă pe fer, pancove, babgulyas, supă de carne cu găluște, tăiței cu varză, tăiței cu nucă, tocăniță de Bihor, plăcintă cu prune, gomboți cu prune etc.

Sâmbătă, între orele 17.00–21.00, va fi un program cu artiști locali și o proiecție de film.

Duminică, în cadrul târgului, între orele 17.00–20.00, va avea loc spectacolul aniversar „Floare de Barcău”, pentru a celebra 10 ani de la înființarea Ansamblului „Floarea Barcăului” din Marghita. Invitații Ansamblului sunt Antonela Ferche Buțiu, Emilia Borza Șugar, Ionel Călin Ban, Vasile Szentmiklosi, Anamaria Nuțaș, Sofia Chiș, Cornel Borza, Darius & Luca Zdrite și Orchestra „Rapsodia Bihoreană”, condusă de dirijorul prof. Liviu Buțiu.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Marghita, Casa de Cultură din Marghita, Agenția de Management al Destinației Bihor, susținut de Visit Oradea, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor și Asociația „Valea Ierului”.