Cu ocazia ultimei ședințe a Consiliului Local, cea din 24 iulie, generalul Gheorghe Rasoviceanu și preotul căpitan Gheorghe Cotenescu au fost declarați Cetățeni de Onoare post-mortem ai Municipiului Beiuș, cei doi făcând parte din pleiada de eroi eliberatori ai Brazdei de Vest, în anul de grație 1919.

 

Despre rolul celor doi militari români din timpul Războiului pentru Reîntregirea Neamului au vorbit primarul Petru Mlendea-Căluș și consilierul local Dan-Mugurel Ispas, aceștia subliniind justețea cauzei românești de acum mai bine de un veac. Totodată, primarul Mlendea-Căluș a anunțat și inițiativa de a acorda unor străzi noi din urbe numele celor doi eroi: General Gheorghe Rasoviceanu și Preot Căpitan Gheorghe Cotenescu.

Pentru ca generațiile actuale să înțeleagă jertfa înaintașilor, se cuvine o succintă rememorare a faptelor de acum un secol. Voința justă și nestrămutată a națiunii române se exprimase la Alba Iulia, unde, la 1 Decembrie 1918, delegații întregului Ardeal și cei peste o sută de mii de participanți au decis unirea pe vecie și necondiționată cu Regatul României. Dar, pentru locuitorii Beiușului și ai Bihorului întreg, ziua sfântă de 1 Decembrie, ziua alipirii pentru totdeauna la trupul Țării, avea să fie urmată din nou de lacrimi, suferințe și jertfe. În disperarea lor, ungurii bolșevici și trupele secuiești conduse de Werböczy au dat frâu liber instinctelor atavice, dovedindu-se încă o dată lipsiți de simțul perceperii istoriei, al cărei mare ceas bătuse definitiv pentru români. În timp ce, la Versailles, România primea o binemeritată consacrare a granițelor sale vestice, pe aliniamentul Satu Mare, Oradea, Arad, Timișoara, în Bihor aveau loc masacrele de la Sighiștel, unde nouă țărani români au fost uciși, iar șapte răniți și Lunca, unde erau asasinați cu bestialitate doi români de pe lista neagră a celor 46 de patrioți din ținuturile Beiușului pe care ungurii îi doreau morți: Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș. După acea zi neagră de 4 aprilie 1919, la numai două săptămâni, în urma luptelor din 19 și 20 aprilie, colonelul Gheorghe Rasoviceanu, la comanda regimentelor 9 Vânători și „Beiuș”, a eliberat orașul. Armata română a fost primită cu un entuziasm greu de imaginat de către populație, iar la intrarea în urbe a fost întâmpinată de Traian Pinteru, secretar al Consiliului Național Român Beiuș, și de profesorul Vasile Ștefănică, directorul liceului vulcanian, care au ținut înflăcărate discursuri.

În drumul lor spre Budapesta, cele două regimente au celebrat Paștele alături de beiușeni, protopopul ortodox Petru E. Papp săvârșind „Sfânta slujbă a Învierii”, ajutat de parohul Moise Popoviciu și de părintele Ghorghe Cotenescu, de la Regimentul 9 Vânători.

Acest moment plin de semnificație este relatat de Constantin Kirițescu, în „Istoria Războiului pentru întregirea României”, astfel: „Cu o lună jumătate înainte, soldații regimentului «Beiuș» depuseră jurământul de credință pe steagul românesc de la Țebea, în fața mormântului lui Avram Iancu și se legaseră să fie în fruntea eliberatorilor pământului lor. Populația orașului (Beiuș n.n.), care suferise un adevărat martiriu din partea ungurilor, primi pe eliberatori în triumf, cu flori, având pe preoți în frunte. După atâtea suferințe, Beiușul putea să sărbătorească, în umbra crucii și a tricolorului învierea Domnului și reînvierea neamului românesc”.