Cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” din Vașcău au trăit, recent, clipe de adevărată emoție, deoarece profesoara Liliana Laza și-a luat, într-un cadru festiv, la revedere de la colegi, cu ocazia pensionării.

 

Fiica lui Ion și Petra Voiculescu, născută la 21 septembrie 1957, în localitatea Orbeasca de Sus, județul Teleorman, Liliana a absolvit Liceul Teoretic Olteni, promoția 1976, după care drumurile vieții au dus-o la Timișoara. Aici își găsește „jumătatea inimii”, după propria ei afirmație, căsătorindu-se cu bihoreanul Sabin Ciprian Laza, în anul 1981, iar pe plaiurile bihorene, mai precis în orașul Vașcău, de unde este originar soțul, a poposit în anul 1989, devenind o adevărată bihoreancă. Familia Laza are o fiică, Cristina Simona, absolventă a Facultății de Litere Oradea, care, acum, trăiește în Londra. După ce s-a stabilit în Vașcău, Liliana Laza a lucrat, în perioada 1990-1995, la Casa de Cultură Vașcău, dar, fiind absolventă a Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Filologie, unde a studiat Limba și literatura română, dar și Limba și literatura rusă, a fost încadrată, în anul 1995, ca profesoară la Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” Vașcău, unde, din anul 2008 până în anul pensionării, 2021, a ocupat funcția de director. Cadrele didactice a școlii vășcăuane, a cărei director este în această perioadă prof. Mirela Meza, au organizat un eveniment surpriză pentru fosta lor colegă, de acum, oferindu-i o plachetă, dar și mulțumindu-i pentru întreaga perioadă petrecută împreună. De fapt, în acest sens, sugestive sunt rândurile ce urmează adresate fostei lor colege, Liliana Laza, de către colectivul Școlii Gimnaziale „Nicolae Bogdan” Vașcău, într-o zi aparte din viața acesteia, una care a marcat despărțirea de catedra pe care a iubit-o necondiționat: „Despre trecerea ireversibilă a timpului ne aminteşte, în aceste zile frumoase de toamnă, doamna Liliana Laza, cea care a trecut pragul pensionării de curând. Azi, doamna noastră culege roadele frumoasei cariere didactice, concretizată prin exemplul demn de urmat oferit atâtor generații de elevi cărora le-a modelat caracterul, le-a influențat poate destinul şi le-a deschis noi orizonturi. Doamna profesoară lasă în urmă o viață închinată școlii şi o carieră presărată cu multe bucurii și satisfacții. Rând pe rând, promoții de elevi au făcut-o mândră de această nobilă profesie, iar realizările pe plan profesional au făcut-o să uite, pentru scurt timp, momentele de impas sau unele neîmpliniri, pe care profesia le implică. Meseria de dascăl a presupus dintotdeauna asumarea unor roluri multiple, doamna profesoară fiind, de-a lungul zilelor, de toate, de la actor la prieten, antrenor, dascăl, detectiv în căutarea lucrurilor pierdute, psiholog, părinte de ocazie, mentor, dar mai ales păstrător de credințe. Viaţa de profesor nu a fost şi nu este uşoară. Cadru didactic de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bogdan” din Vaşcău timp de 27 de ani, doamna profesoară a dăscălit şi în mediul rural, în localitatea Câmp-Moți, făcând naveta ani la rând, pe jos sau cu autobuzul, dedicându-se nobilei profesii care presupune modelarea sufletelor şi a minților copiilor şi demonstrând astfel că „omul sfinţeşte locul”. Trebuie să amintim şi faptul că a ocupat funcția de director al Şcolii Gimnaziale „Nicolae Bogdan” Vaşcău, în perioada 2008-2021, fiind un model pentru tinerii profesori ce au poposit la şcoală în calitate de debutanți şi pe care i-a coordonat cu măiestrie. Pe lângă amintirile frumoase din viața la catedră, colectivul şcolii noastre îi doreşte să păstreze în suflet şi numele unor colegi cu care şi-a intersectat pașii atâția ani pe coridoare sau la poarta şcolii. Pentru toate acestea, noi, toți cei care o prețuim, îi mulțumim şi îi dorim pensie lungă şi multă sănătate pentru a se putea bucura de această nouă etapă a vieții. Sunteți și veți rămâne veșnic un reper de moralitate și un OM drag sufletelor noastre”. Indiscutabil, în doar câteva rânduri, nu se poate cuprinde activitatea unui om de-a lungul întregii sale vieți, însă se poate puncta, dar mai ales aprecia, dragostea pentru meseria aleasă, dar mai ales modul prin care profesoara Liliana Laza a respectat catedra și generațiile de elevi pe care i-a modelat în calitate de adevărat dascăl, ca și mulți membri din familia ei care, de-a lungul anilor, au profesat această meserie.