Cornelius Publius Gaius Regalianus în istoriografia românească şi universală

Cunoşteam cercetările profesorului Iosif Constantin Drăgan privind istoria noastră veche şi străveche şi paginile închinate împăratului roman Regalianus, nepot al regelui Decebal, publicate în Mileniul imperial al Daciei (Bucureşti, 1986; tradusă şi în limba engleză), în Istoria Românilor (Bucureşti, 1994) şi în Adevărata istorie a Românilor (Milano, 1996). De asemenea, cunoşteam studiile despre Regalianus elaborate de Ion Pachia-Tatomirescu, de Dan Ion Predoiu şi de alţi istorici participanţi la Congresele Internaţionale de Dacologie. Însă voiam să fac o trecere în revistă a felului în care istoriografia românească şi cea universală reflectă lumina nouă pe care cercetările recente o aduc asupra unuia dintre cei mai controversaţi împăraţi romani de origine traco-iliro-dacă.

Ediţiile succesive ale Istoriei României în date şi ale Istoriei lumii în date nu pomenesc numele acestui împărat nici măcar în tabelul cronologic al împăraţilor romani. În recenta lucrare Istoria Românilor, elaborată şi publicată sub egida Academiei Române, în volumul al doilea, intitulat Daco-romani, romani, alogeni, Regalianus este amintit de două ori, la pagina 95, în capitolul Istoria politică a Daciei Romane, printre „numeroşii uzurpatori ce răsar de pretutindeni, susţinuţi de diferite grupuri de armate", „în Pannonia - Ingenuus şi Regalianus, acesta din urmă afirmând că ar fi fost din neamul lui Decebal", şi la pagina 262, în capitolul Sfârşitul stăpânirii romane în Dacia, în total vreo trei rânduri. Autorii antici ai Istoriei auguste au fost mult mai generoşi, alocându-i mai mult de două pagini lui Regalianus, căruia îi fac şi o analiză etimologică a numelui (transmis greşit, probabil de către copişti).
Dacă istoriografia românească oficială este atât de parcimonioasă cu nepotul lui Decebal, Enciclopedia Italiană, publicată în vremea lui Mussolini, în anii 1929-1936, deşi nu îi acordă un articol separat, aminteşte contextul politic şi militar în care Regalianus a fost proclamat împărat de către legiunile din Valea Dunării, după capturarea de către regele Persiei Shapur I a împăratului Valerianus, în 260 d. Hr. Enciclopedia Britannica, Enciclopedia Americana, enciclopediile franceze, spaniole şi germane, aflate în marile biblioteci din România, nu amintesc numele "uzurpatorului" Regalianus. Făcând apel la informaţiile oferite de Internet, am consultat o mare parte dintre cele 10.800 de referinţe, multe dintre ele redundante sau irelevante. Coroborând informaţiile tipărite cu cele care circulă doar pe suport electronic, am descoperit o singură carte închinată celor doi "uzurpatori". Este vorba de lucrarea lui Jeno Fitz Ingénuus et Régalien, publicată în 1966, în Franţa (Collection Latine, no. 81), neintrată însă în bibliotecile publice româneşti. Cercetătorul de origine maghiară Jeno Fitz este motivat de un anumit patriotism local, el ocupându-se de Regalianus şi în lucrarea La Pannonie sous Gallien (1976, Collection Latine, no. 148). De fapt, alţi doi numismaţi şi istorici maghiari, Andreas Alföldi şi Gyorgy Alföldi (tată şi fiu), au publicat în perioada 1929-1991 mai multe studii în care Regalianus este amintit cu mândrie. De asemenea, istoriografia britanică şi istoriografia franceză, consacrate lumii romane, readuc în dezbatere contextul politic, militar şi juridic în care Regalianus a fost proclamat împărat. Este vorba de studiul Regalianus (A.D. 260), publicat în 1998, de William Leadbetter, de la Universitatea Edith Cowan, şi de lucrarea lui Yves Roman Împăraţi şi senatori. Istoria politică a Imperiului Roman. Sec. I-IV (Paris, Fayard, 2001, tradusă în limba română la Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2007). Se spune că idealul colecţionarilor de monede imperiale romane este să deţină cel puţin o monedă cu efigia fiecărui împărat cunoscut. În lume, nu există mai mult de douăsprezece astfel de colecţii complete, iar cele circa douăzeci şi cinci de monede cu efigia lui Regalianus şi a soţiei sale Augusta Sulpicia Dryantilla, bătute la atelierul monetar din Carnuntun (astăzi Petronell, în Austria), ar fi una dintre cauzele recunoscute de numismaţi ale rarităţii colecţiilor şi ale interesului crescând pentru epoca şi personalitatea împăratului a cărui efigie o poartă.