Pe parcursul a doi ani, la Școala Gimnazială „Georgiu Popa” Câmpani s-a derulat proiectul Erasmus+ „Partageons nos sommets”, proiect de parteneriat strategic pentru susținerea de bune practici în domeniul școlar, proiecte doar între școli, a cărui finalitate a avut loc recent, în cadrul celei de-a patra reuniuni la instituția de învățământ din România.

„Și iată, s-a ajuns la sfârșit! Am ajuns o poveste. Povestea Erasmus+ „Partageons nos sommets“ a Școlii Gimnaziale „Georgiu Popa“ Câmpani, a fost țesută de-a lungul a doi ani și suprinde munca și toate trăirile frumoase ale elevilor și dascălilor instituției noastre și ale școlilor din Franța, Grecia și Italia, care ne-au fost parteneri. Doi ani cu zâmbete, emoții de nou (zbor cu avionul, tărâmuri, prieteni, comunicare în alte limbi), temeri, trac, căutări, scrieri, prezentări, filmări, cânt, dans, teatru, voie bună, vizite de lucru în Italia, Franța, Grecia, oameni și culturi noi. Mulțumim Erasmus+! Mulțumim Europa”, au fost primele cuvinte, în cadrul reuniunii finale, a prof. Alexandra Anca Boldor, directoarea instituției de învățământ. Povestea a început în septembrie 2017, în Catania (Sicilia, Italia), având patru protagoniști: College Marcel Mariotte din Saint Simeon de Bressieux, Franţa; 9 Gymnasio Kalamarias din Tesalonic, Grecia; Istituto Comprensivo Statale „Italo Calvino” din Catania, Sicilia, Italia, și Școala Gimnazială „Georgiu Popa“, Câmpani, România, și s-a încheiat în 12 mai 2019 în Câmpani, România. Aventura cunoașterii a cuprins felurite activități prin care cei implicați au descoperit și redescoperit locurile natale, monumentele naturale, datinile și legendele locale, prin care s-au descoperit pe ei însuși. În Școala Gimnazială „Georgiu Popa“, toți copiii au fost implicați în munca de proiect, iar 16 dintre ei au zburat cu „marele înaripat” spre țări descoperite doar în cărți, Italia, respectiv Franța, elevii fiind Blaga David, Blaga Naomi, Crișan Flavius, Laza Raul, Lazea Adriana, Lazea Ștefănuț, Mărcuț Mădălin, Moza Ștefan, Pantea Bogdan, Pașca Loredana, Pașca Patricia, Pașca Rareș, Pele Valentin, Popa Andrei, Prodea Andrei și Szarvadi Casiana. Cadrele didactice Alexandra-Anca Boldor, Andreea Ciotea, Denisa Lucuța, Corina Petruse, Bogdan Baciu, Moș Cătălin, Moza Cristina au îndrumat și „țesut“ alături de elevi, fir peste fir, fiecare pînză a acestei povești multiculturale fascinante. Ultima filă a călătoriei Erasmus+ „Partageons nos sommets“ s-a scris la Câmpani, în cadrul celei de-a patra reuniuni transnaționale M4, cu participarea a 18 profesori din țările partenere, în prezența prof. Cristina Marian, inspector școlar, inginer Constantin Butișcă, autor de monografii ale satelor din zona Câmpani, a viceprimarului comunei Câmapni, Călin Rugină, a unor directori de școli, cadre didactice ale unității școlare, membri ai comunității locale, elevi și părinți. Reuniunea a culminat cu prezentarea produsului final al proiectului european de parteneriat strategic, respectiv filmul „Partageons nos sommets“, care cuprinde toate activitățile desfășurate de parteneri în perioada 2017-2019. „Povestea” lor s-a încheiat frumos, susținând puternic că aceste proiecte îmbunătățesc calitatea și consolidează dimensiunea europeană în educație, încurajează învățarea pe toate planurile și legarea de prietenii dincolo de frontiere, înălțându-i ca OM.