Mulţi elevi beiuşeni au avut ocazia să petreacă săptămâna "Şcoala altfel" într-un mod inedit, surprinzător, dar mai ales educativ. La iniţiativa profesorilor Viorel Gavra şi Marius Popa Marius de la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" şi a profesoarei Adriana Gligor de la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" a fost organizată o excursie educativă în Polonia, la lagărele de concentrare Auschwitz şi Birkenau.

Drumul european, parcurs pentru prima dată de mulţi dintre noi, a fost interesant. Domnul profesor Popa Marius ne-a familiarizat cu geografia regiunilor, oraşelor şi a ţărilor pe care le-am străbătut. Acomodarea cu obiectivele pe care ne-am propus să le vizităm a fost realizată de domnul profesor de istorie Gavra Viorel, care ne-a făcut o prezentare detaliată a lagărelor de concentrare, stârnindu-ne curiozitatea. Doamnei profesor Gligor Adriana i-a revenit rolul de translator. Excursia a fost presărată de momente plăcute, atmosfera fiind una încântătoare, iar serviciile de care am beneficiat au fost pe măsură. Făcându-mi ordine în gânduri, cuprinsă de sentimente contradictorii, cu un gust amar, dar suficient de puternic încât să mă transforme din copila visătoare şi inocentă într-o persoană capabilă de un dispreţ intens, realistă şi extrem de matură, îmi amintesc brusc de sloganul care stă triumfător la intrarea în lagărul de concentrare Auschwitz: "ARBEIT MACHT FREI" (Munca te eliberează.). Ironic, nu-i aşa?! Ironic şi desprins din filme pare tot ce ţine de această traumă dezumanizată a Holocaustului, o oroare instalată în inima Europei. Odată ajunsă în lagăr, privii cu un dezgust palpabil la tot ceea ce mă înconjura: alei, clădiri, ziduri etc, când deodată am observat simetria şi perfecţiunea cu care fuseseră toate aranjate; totul era atât de... nemţesc..., îţi transmiteau, într-un mod vibrant, sentimentele zguduitoare ale ororii. Am pătruns în clădiri, bineînţeles toate numerotate şi numite block-uri, unde am găsit săli goale şi răcoroase transformate acum în muzeu. În fiecare cameră erau depozitate, în spatele unui perete din sticlă, obiecte care au aparţinut foştilor prizonieri. Când spunem obiecte generalizăm, ne gândim la diferite lucruri, indispensabile sau nu oamenilor, însă aici generalizare este cuvântul-cheie deoarece am găsit de la valize, papuci, oale, haine, perii de dinţi, ochelari, proteze etc., până la păr uman, care era folosit pentru fabricarea unor produse textile, deci putem observa spiritul gospodăresc, practic german: nimic nu se aruncă, totul se foloseşte (în favoarea rasei pure), dar, de asemenea, şi naivitatea prizonierilor care şi-au adus toate cele necesare vieţii, crezând că, într-adevăr, munca îi va elibera. Am ajuns în dreptul dormitoarelor şi instantaneu am fost cuprinsă de un sentiment zguduitor: "dormitorul" era o cameră goală, având paie puse pe jos, cu rol de saltele (aşa erau primele dormitoare), apoi un alt dormitor unde erau pături asemenea unor plapume subţiri aşezate pe betonul rece; pe urmă am văzut un alt tip de dormitor (cel mai decent), care avea paturi supraetajate. Toţi prizonierii doreau să doarmă sus deoarece din cauza "mâncării" pe care o primeau sufereau de dizenterie. După vizitarea dormitoarelor ne-au fost prezentate "băile", nişte WC-uri mizerabile, unde apa curgea rar. După puţin timp, ghidul ne-a arătat imagini cu latrinele şi am rămas şocaţi şi impresionaţi de condiţiile precare, inumane, în care au trăit bieţii deţinuţi. Existau aşa-numiţii kapi, care supravegheau munca unui grup de prizonieri. Aceşti kapi selectau în fiecare zi prizonierii foarte slabi care, după părerea lor, nu mai erau folositori, urmând a fi exterminaţi. Toţi prizonierii erau slabi, înfometaţi, bolnavi şi munciţi, însă erau încă de folos fie pe post de cobai, fie pe post de slugi care munceau până la epuizare. La Auschwitz noaptea era ca ziua, totul luminat şi bine supravegheat. Era imposibil să evadezi, iar când un prizonier încerca să scape, era prins şi supus unor chinuri groaznice, dar publice, deoarece toţi prizonierii erau obligaţi să asiste la acele atrocităţi, toţi trebuiau să vadă ce păţeşte un fugar. Ultima vizită a fost la primul crematoriu construit, unde şi azi pluteşte aerul morţii. Privirea mi-a înţepenit, gândul mi-a îngheţat, inima mi s-a oprit; au fost momente pătrunzătoare şi inegalabile prin încărcătura lor emoţională. Următoarea oprire a fost la Birkenau, un câmp deschis, pe suprafaţa căruia am văzut o mulţime de ruine. Ne-am plimbat pe linia ferată cu ochii în lacrimi şi-n suflet furtună. După 5 minute am ajuns la ,,capătul morţii", acolo lua sfârşit linia ferată. Era amenajat un platou care avea circa 10 plăci din marmură, pe care erau inscripţionate, în mai multe limbi, gânduri pentru victimele atrocităţii naziste: "Strigăt de deznădejde şi avertisment pentru omenire să fie pururi acest loc în care hitleriştii au ucis aproape un milion şi jumătate de bărbaţi, femei şi copii, în principal evrei, din diferite ţări europene". Am putea povesti de Auschwitz o viaţă şi tot nu am cuprinde în totalitate această amprentă nazistă cu toate ororile sale. Această "cicatrice pe pielea istoriei" este acum un muzeu. Am încheiat excursia cu un popas în staţiunea montană Zakopane, unde în anul 2007 s-a ţinut competiţia de sărituri cu schiuri. Cu toţii am rămas impresionaţi şi îmbătaţi de frumuseţea acestei staţiuni. A fost o excursie minunată, bine organizată, pe care, cu siguranţă, ne-o vom aminti cu plăcere mulţi ani înainte!

Bianca ŞERB (clasa. a XI-a D, Colegiul Naţional "Samuil Vulcan")