Într-un interviu acordat recent, edilul Gabriel Popa a făcut bilanțul primelor luni de mandat al noii echipe aflate la conducerea Primăriei municipiului Beiuș și a anunțat principalele proiecte investiționale la care se lucrează. Încă de la începutul dialogului nostru, primarul Gabriel Popa preciza că activitatea administrației locale se derulează pe câteva direcții, pe lângă inițierea de proiecte și atragerea de investiții fiind executate lucrări ritmice de întreținere a spațiilor verzi și de regenerare urbană.

Un oraș mai curat, mai primitor

Vorbind despre acțiunile prin care se încearcă transformarea orașului într-un spațiu mai curat și mai prietenos cu proprii locuitori, primarul Popa a enumerat: ecologizarea și toaletarea de arbori în parcurile orașului și în cartierele de blocuri; instalarea unui nou aparat de joacă în parcul de pe Strada Vasile Lucaciu, acesta fiind achiziționat printr-un program derulat în colaborare cu Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor de pe lângă Consiliul Județean. În același timp, au fost eliminate depozitele ilegale de gunoaie de la marginile orașului, acțiune la care au participat mai mulți voluntari, după care au fost instalate camere de supraveghere în zonele menționate și aplicate peste patruzeci de amenzi. Primarul Gabriel Popa a anunțat și că pe unul dintre terenurile ecologizate, aflat pe malul drept al Crișului Negru, va fi amenajată o plajă, aceasta urmând să fie dotată cu echipamentele necesare.

Edilul beiușean a declarat că activitățile recreative ale copiilor sunt și acestea printre prioritățile administrației locale, interlocutorul nostru specificând că au fost cuprinse în bugetul de anul acesta cel puțin opt sute de mii de lei pentru achiziția de aparate și instalații de joacă. Într-o primă etapă, vor fi înnoite locurile de joacă din următoarele parcuri: „Eminescu”, cel de pe Strada Traian și cel de la blocurile ANL.

Cât privește problema locurilor de parcare, Primăria elaborează un regulament de taxare și va începe amenajarea unor noi spații de parcare în cartierele mari, începând cu Aleea Padișului și continuând, anul viitor, cu celelalte cartiere. O altă problemă stringentă este cea a câinilor comunitari, pentru soluționarea acesteia fiind semnat un protocol de colaborare cu Consiliul Județean Bihor, care va înființa la Beiuș un centru zonal. Acesta va fi unul de transfer, câinii fără stăpân capturați urmând să fie transferați la Adăpostul Grivei de la Oradea.

Infrastructura rutieră și fluidizarea traficului, prioritare

În continuarea dialogului nostru, primarul Gabriel Popa preciza că modernizarea infrastructurii rutiere și descongestionarea traficului din municipiul Beiuș sunt esențiale pentru administrația locală, motivele fiind evidente: creșterea gradului de confort urban și facilitarea investițiilor locale. Edilul a enumerat, pentru început, proiectele majore de infrastructură derulate, la Beiuș, de Consiliul Județean Bihor: Centura ocolitoare, Drumul Apusenilor și noua autogară, în cazul acesteia din urmă ordinul de începere a lucrărilor fiind eliberat pentru data de 26 aprilie. Cu bani de la bugetul local, a început reabilitarea unor străzi pietruite, precum Liliacului, Traian Vuia ori Burgundia Mare, primarul Popa declarând că, în funcție de alocările bugetare, acestea vor fi și asfaltate, la fel cum se va întâmpla și cu porțiunile de drum din Delani rămase neasfaltate. Pentru reabilitarea întregii rețele rutiere locale, au fost depuse la Compania Națională de Investiții trei loturi cu 33 de străzi, proiectul presupunând și înlocuirea rețelelor de apă pluvială sau realizarea acestora acolo unde este cazul, amenajarea de trotuare și de piste de biciclete.

Tot mai mulți beiușeni vor beneficia de apa geotermală

Gabriel Popa a anunțat că este în derulare un proiect de extindere a rețelei geotermale, proiect realizat de S.C. TRANSGEX și care presupune realizarea unui nou foraj, montarea de noi conducte magistrale și retehnologizarea punctului termic Samuil Vulcan, plus extinderea rețelei de distribuție. Pe lângă aceste lucrări, cu fonduri de la bugetul local vor fi realizate și câteva noi branșamente, în primul rând la blocurile din Piața Samuil Vulcan, de lângă muzeu și la cele de pe Strada Pandurilor.

Proiect pentru o piață nouă

Deoarece piața agroalimentară - spațiul unde se desfășoară cea mai mare parte a activității comerciale cotidiene și, mai ales, din timpul marelui târg săptămânal de joia - nu a mai fost renovată de ani buni, noii edili beiușeni propun o soluție radicală: ridicarea unei noi piețe chiar pe locul celei de acum, viitorul spațiu destinat comercializării produselor agricole, alimentare și nealimentare urmând să corespundă tuturor standardelor actuale. Convins că de realizarea acestui proiect depind dezvoltarea comerțului local și asigurarea unui grad sporit de confort pentru beiușenii care se aprovizionează cu predilecție de la piață, primarul Gabriel Popa declară că pentru finanțarea investiției ia în calcul accesarea unor fonduri europene sau, în ultimă instanță, alocarea sumelor necesare de la bugetul local.

Școli moderne și mai sigure

Primăria municipiului Beiuș a inițiat mai multe proiecte menite să ridice nivelul calitativ al învățământului beiușean. În primul rând, după cum preciza primarul Gabriel Popa, sunt aproape de finalizare cele două proiecte prin care școlile beiușene vor fi dotate cu aparatura necesară învățării online și cu materiale anti-COVID. În cazul proiectului referitor la digitalizarea actului educațional aparatura va fi livrată până la începutul viitorului an școlar, în timp ce materialele sanitare anti-COVID vor sosi până la finele anului.

Edilii beiușeni au în vedere și modernizarea bazei materiale a unităților de învățământ, în acest scop propunându-și să acceseze atât finanțările oferite de Compania Națională de Investiții, cât și fondurile europene. Principalele investiții preconizate sunt: eficientizarea energetică a Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaș”, amenajarea unei baze sportive de tip II la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” și construirea unei noi creșe.

Noi posibilități pentru sport și activități recreative

În atenția administrației locale se află și modernizarea bazei pentru practicarea sportului și petrecerea timpului liber. Pentru revigorarea sportului beiușean, atât a celui de performanță, cât și a celui de masă a fost semnat contractul pentru modernizarea Complexului Sportiv „Francisc Matei”. Astfel, va fi schimbat gazonul de pe terenul de fotbal, terenul de antrenament va fi transformat într-unul polivalent, va fi refăcută pista de atletism, iar vestiarele și tribuna vor fi renovate. Gabriel Popa a mai subliniat că bazinul de înot este într-o stadiu de execuție avansat, urmând să fie pus în funcțiune până la sfârșitul anului. În plus, ținând cont și de noul statut al Beiușului, acela de stațiune turistică de interes local, Primăria intenționează să depună proiecte pentru regenerare urbană - vizate fiind zona din proximitatea Primăriei și Calea Bihorului, precum și pentru amenajarea unor zone de agrement, inclusiv a unui Aqua Park.

La finalul interviului, primarul Gabriel Popa a amintit și proiectele cu un impact deosebit asupra dezvoltării comunității locale care sunt deja în execuție: eficientizarea energetică a Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popovici”, lucrările de modernizare a zonei centrale - Aleea Moților și Parcul Central sau modernizarea Casei de Cultură „Ioan Ciordaș”.