Ordinul de începere a lucrărilor de execuție a proiectului „Construire autogară” în municipiul Beiuș a fost dat ieri. Autogara va fi construită pe strada Burugundia Mare, și va avea un singur corp de clădire cu o suprafață de aproximativ 110 mp.

Aceasta va fi compusă dintr-o sală de așteptare pentru călători cu 24 de locuri, casă de vânzare bilete și abonamente cu birou de mișcare și informare, un spațiu comercial, o zonă de depozitare sau spațiu tehnic și copertine pentru 4 autobuze. Vor fi realizate și amenajări exterioare (bănci, zone verzi, trotuare, semnalizare rutieră, ecrane digitalizate etc). În total, clădirea și spațiul exterior vor ocupa o suprafață de aproximativ 196 mp.

Firma responsabilă de lucrările din Beiuș este Evalstar Serv, iar valoarea contractului este de aproape 873 de mii de lei, fără TVA. Compania va avea la dispoziție 5 luni pentru execuția lucrărilor.

Vă reamintim că în 11 martie au început lucrările la Autogara Marghita. Cele două investiții sunt realizate de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă (ADD) și prin Compartimentul Transport din cadrul Direcției Arhitect Șef a CJ Bihor.