Publicațiile online ale trustului maghiar de presă Inform Media SRL de pe teritoriul României au fost ținta unui atac cibernetic. Site-ul local bihon.ro dar și aradon.ro sunt blocate cu un mesaj postat de hackeri: ”Acest site face parte din mass-media de propagandă guvernamental.”

Publicațiile online ale trustului maghiar de presă Inform Media SRL de pe teritoriul României au fost ținta unui atac cibernetic. Site-ul local bihon.ro, dar și aradon.ro sunt blocate cu un mesaj în limba română și maghiară postat de hackeri: ”Acest site face parte din mass-media de propagandă guvernamental. Ți-am adus adevărul! Propaganda în loc de presă independentă!”

Toate publicațiile editate de Inform Media SRL, bihon, aradon, dar și site-urile ziarelor Jurnal bihorean și Bihari Naplo au fost blocate de hackeri.

Publicațiile online bihon.ro, dar și aradon.ro, Jurnal bihorean și Bihari Naplo aparțin trustului Inform Media SRL, finanțat de cercurile guvernamentale de la Budapesta, apropiate de premierul Viktor Orban.

Potrivit RTL, Anonymous a avertizat încă de duminică că va lansa un atac pentru că „guvernul ungar și premierul Viktor Orbán continuă să acționeze ca un cal troian al Kremlinului în Europa”. Între timp, pe share-ul video Streamable a apărut un videoclip în care o figură cu mască a vorbit despre: „Nu ezitați să impuneți sau nu sancțiuni. Nu ezitați să opriți comerțul cu Rusia”.

Întregul mesaj al celor de la Anonymus a fost redat de RTL, după cum urmează: „Salutări cetățenilor Lumii Libere. De la începutul războiului din Ucraina, majoritatea țărilor și companiilor din lume au început să rupă legăturile politice și de afaceri cu Rusia. Credem că singurul lucru moral pe care îl putem face în această situație este să oprim orice sprijin pentru războiul lui Vladimir Putin. Toate companiile și țările care continuă să sprijine Rusia susțin crimele sale de război și uciderea de civili nevinovați în Ucraina. Vor fi trași la răspundere pentru acțiunile lor.

Guvernul ungar și premierul Viktor Orbán continuă, între timp, să acționeze ca un cal troian pentru Kremlinul din Europa, blocând orice acțiune în sprijinul poporului ucrainean și sancțiuni împotriva Rusiei. Ei trebuie să decidă singuri cu cine stau. Nu ezitați să impuneți sau nu sancțiuni. Nu ezitați să opriți sau nu comerțul cu Rusia. Nu e timp să eziți. E timpul să te hotărăști în sfârșit. Acest război trebuie să se termine. Nu mai fi un cal troian din Kremlin. Nu mai fi o marionetă a lui Vladimir Putin. Nu mai răspândiți propaganda rusă.

Acesta este un avertisment. Suntem anonimi. Suntem o legiune. Nu te vom ierta. Nu uităm. Contați pe noi.”

Despre regimul din țara vecină și media controlată prin interpuși de către premierul Viktor Orban, crisana.ro a publicat mai multe analize ample. Despre legalizarea fraudei electorale, spionarea adversarilor politici și controlul presei ungare, aici.

Despre „De-suveranizarea României și propaganda ungară în Transilvania pe dimensiunea identitară” aici

Cine este în spatele entităților media controlate de regimul Orban?

Mediaworks Zrt./Mediaworks Hungary Company Ltd. aparține Fundației Central Europene pentru Presă și Mass-Media/Közép-Európai Sajtó és Média Alapítvány/ KESMA, care deține 98% din media pro-guvernamentale, respectiv peste 500 de entități media ungare (posturi de radio, portaluri de știri, publicații și magazine, etc.). Activitățile fundației au fost coordonate de către: Gábor Liszkay (2018-2020), cunoscut pentru loialitatea sa față de premierul ungar. În prezent, președintele Consiliului de administrație al KESMA este dr. Miklós Szánthó. În noiembrie 2021, Consiliul de administrație al KESMA a numit-o pe Kálmán Erika în funcția de președinte/director al Mediaworks Zrt.

Entitățile media ungare care fac parte din Mediaworks Zrt pot fi consultate aici.

Despre prorusul Viktor Orbán: bursier Soros, colaborator al Securității ungare, șef de „stat mafiot” - Bursa „partizanatelor Orbán”, se pot căuta referințe aici.