A obține acest onorant titlu științific este un succes care însumează ani de cercetare și studii din partea celor care vor să atingă un grad înalt de cunoaștere și să lase omenirii fapte, întâmplări inedite despre evoluția în diferite timpuri a societății omenești.

Din păcate, în ultimul timp, acest înalt titlu academic a fost umbrit de unii care l-au obținut prin fraudă, copiere și compilație din alte lucrări, nereușind să dea lucrării adevăratul conținut științific și contribuția personală a autorului. În acest fel, comisiile care au verificat o sumedenie de astfel de lucrări cu rigurozitate au scos la lumină plagiatul, retrăgând titlul de doctor acelor impostori. În ultima vreme, lucrurile au intrat pe un făgaș normal, revenind la exigențele impuse de metodologia și cerințele acordării acestui titlu, iar cei ce-l obțin se pot mândri cu el. Acest înalt titlu științific nu aduce bani și funcții, doar onoare și mândrie pentru purtător, stimă apreciere și respect din partea societății. Sunt tot mai puțini cei care se încumetă să realizeze acest deziderat, care să-i plaseze în elita oamenilor de știință. Despre un astfel de om ne-am propus să vorbim în continuare. Este vorba de Ovidiu Ioan Bocșan, preot paroh la Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd, cunoscut comunității creștine prin harul său, prin apropierea de credincioși și în mod special de copii,,prin faptele caritabile săvârșite de când slujește în Sfântul Altar și în special ca ctitor al uneia dintre cele mai frumoase biserici din Bihor, „botezată” de PS Sofronie cu apelativul „Mica Sfânta Sofie”. O activitate bogată și variată de apostolat, care constituie un exemplu pentru credincioși în viața lor spirituală și moral-creștină. Nu putem omite că toate aceste calități își trag seva dintr-o binecunoscută familie de preoți, un arbore viguros care a lăstărit trei ramuri asemenea. Iată că zbuciumul său lăuntric l-a determinat să-și pună în valoare calitățile intelectuale și pasiunea în ale cercetării științifice. Cu câțiva ani în urmă s-a înscris la doctorat, abordând o tematică onorantă și vastă: „Viața bisericească și culturală a românilor din Bihor, între anii 1848 – 1918”. O perioadă grea pentru națiunea română, când a trebuit să se confrunte cu tendințele de maghiarizare a românilor din Transilvania impuse forțat de guvernul de la Budapesta. Fruntașii mișcării de emancipare culturală și confesională au fost clerici și laici, care au luptat împreună cu discernământ, depășind dificultăți și, de multe ori, suportând „inchiziția” autorităților maghiare. S-a remarcat colaborarea pentru interesul național al celor două biserici românești, cea ortodoxă și cea greco-catolică, care au depășit animozitățile confesionale, stabilind o platformă comună de obiective și acțiuni pentru apărarea identității naționale și confesionale. „De la îmbrățișarea cordială dintre mitropoliții Șaguna și Lemeni de pe câmpia Libertății și până la fraternizarea ierarhilor și credincioșilor ortodocși și greco-catolici în zilele Marii Uniri s-au scurs decenii de dureri și lupte comune, de speranțe și năzuințe firești”. Având în vedre poziția teritorială a Bihorului mai aproape de Budapesta, și oprimarea națională, culturală și ecleziastică era mai acerbă față de celelalte ținuturi locuite de români. În aceste condiții, Biserica ortodocșilor bihoreni reprezenta singura apărătoare a limbii române și a identității culturale și confesionale. Printre fruntașii clerului bihorean aducem elogii ierarhilor: Mețianu, originar din Țara Bârsei, Nicolae Firu, din Banat, Roman Ciorogariu, din Arad, care, alături de urmașii lor bihoreni pe scaunul vlădicesc al Aradului: Ioan Ignație Papp, Iosif Goldiș, Miron Romanul, ori chiar de pe jilțul mitropolitan de la Sibiu, Miron Romanul și Vasile Mangra, au reprezentat și au luptat pentru idealurile românilor. Urmașii clerului și laicii bihoreni erau fie de origine macedo-română, ori înrudiți cu marile și influentele familii macedo-române din Ungaria, fapt pentru care, printr-o remarcabilă jertfelnicie materială, au fost primii ctitori ai primelor biserici românești în Oradea (Velența), Cluj (biserica din Deal), ai catedralelor din Arad și Sibiu. Erudiția acestor personalități ecleziastice și culturale, Iosif Goldiș, episcop de Arad, provenit din Bihor, s-a impus prin studii dedicate românității și limbii române. În epoca dualistă, maghiarizarea a avut numeroase și felurite forme de manifestare. Cele mai vătămătoare au vizat Biserica, școala și cultura românilor. Înființarea episcopiei Hajdu-Dorogh, legile aponnyene, subvenționarea școlii românești condiționată de predarea în limba maghiară, atacurile asupra gazetelor și publicațiilor românești reprezintă acțiuni de slăbire a conștiinței de neam și pierderea identității naționale, confesionale și asimilarea românilor. Replica marilor mecenați (Gojdu, Jiga, Firu, Roman): au creat fundații școlare și culturale, au înființat coruri în care s-a cântat dorul de libertate al românilor, au sprijinit toate formele de învățământ românesc. În Bihor, mai mult ca în alte provincii ardelene, putem vorbi de martiri ai cauzei naționale. Menționăm numele delegaților Ciordaș și Bolcaș, închiși la Szeged și Vaț sau în temnița de la Sopron.

Fiind semnificativă și ofertantă epoca studiată, documentată și inedită prin noutățile scoase la lumină, tratată cu rigurozitate științifică, comisia alcătuită din personalități ecleziastice, întrunită la Cluj-Napoca, a apreciat truda, minuțiozitatea și veridicitaea lucrării, notând-o cu nota maximă 10 (zece).   Bucuria și mândria pentru titlul de doctor în știință obținut a fost împărtășit și de comunitatea credincioșilor, care l-au felicitat urându-i mulți și fericiți ani în fruntea marii familii a credincioșilor ortodocși din parohie. Felicitări.