Ca în fiecare an, beiușenii au sărbătorit Unirea Principatelor, festivitatea aniversară având loc pe platoul din fața Monumentului Martirilor Bihorului Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș.

 

La evenimentul de duminică. 24 Ianuarie, organizat de Primăria și Casa de Cultură Beiuș, au luat parte mai puțini invitați ca de obicei, contextul pandemic obligând la precauție și respectarea măsurilor de distanțare socială. Totuși, viceprimarului Dragoș Balog i s-au alăturat Kiss Janos, deputatul ales de beiușeni pentru a-i reprezenta în Parlamentul României, consilierul local Ioan Ojică, locotenent-colonelul Angelin Buf și căpitanul Ioan Pașcu – comandantul și șeful de stat major ai Unității Militare Beiuș, subcomisarul Traian Sabău – comandantul Poliției Beiuș, locotenent-colonelul Mihai Zmeu – comandantul Detașamentului 4 Jandarmi Beiuș, căpitanul Alin Stanciu – comandantul secției locale de pompieri, Anca Banda, referent la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” și câțiva membri ai Asociației „Avram Iancu” Beiuș.

Din aceleași motive, legate de pandemia de coronavirus, manifestarea aniversară a fost una mai scurtă, după alocuțiunea viceprimarului Dragos Balog – care a subliniat importanța Unirii Principatelor pentru evoluția națiunii române și exemplul de patriotism dat de generațiile care au îndeplinit idealurile de unitate și democrație ale Revoluției pașoptiste, urmând ceremonia depunerii de coroane și intonarea tradiționalei Hore a Unirii.

Este cunoscut faptul că beiușenii au vibrat, alături de întreaga națiune română, în anul de grație 1859, când un vis de secole al urmașilor Daciei și-ai Romei s-a împlinit: Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (la 5 Ianuarie) și al Munteniei (la 24 Ianuarie). În această atmosferă de reînviere a sentimentului național se înscrie și scrisoarea trimisă jurnalului bucureștean „Naționalul”, la 30 martie 1859, de către profesorul Gheorghe Marchișiu de la gimnaziul din Beiuș. Scrisoarea trimisă jurnalului din capitala României prezenta viața grea a românilor bihoreni, procesul de deznaționalizare la care erau supuși prin interdicția folosirii limbii materne și prin lipsirea de drepturi politice. În finalul scrisorii, Gheorghe Marchișiu îi aducea la cunoștință redactorului de la „Naționalul” că s-a încumetat să scrie și o poezie dedicată Unirii. Intitulată „Un glas de peste Carpați”, poezia este o mărturie a patriotismului dascălului vulcanist Gheorghe Marchișiu, dar și a atmosferei unioniste în care se forma tineretul român de la liceul de la Beiuș.