Nu este nicio exagerare când se afirmă că Declaraţia de autodeterminare naţională a celor peste 3 milioane şi jumătate de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş poate fi considerată ca uvertură a Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918. Apropierea zilei celei mari i-a determinat pe reprezentanţii Partidului Naţional Român să se întrunească la Oradea în ziua de 29 septembrie/12 octombrie 1918, într-o Consfătuire naţională. La 1 decembrie 1918 ardelenii au hotărât unirea pe vecie cu România.

 

O piedică serioasă în acţiunile concrete de preluare şi organizare a administraţiei româneşti în Transilvania a constituit-o convenţia militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918, care fixa o linie de demarcaţie în Transilvania, contrară hotărârilor de la Alba-Iulia. Revizuirea se impunea, cu atât mai mult cu cât dincolo de linia de demarcaţie autorităţile şi trupele ungare, precum şi bande înarmate îşi intensificau acţiunile teroriste şi de jaf, sporind insecuritatea în întreaga zonă rămasă sub administraţia lor. Ca urmare, Comandamentul armatelor aliate de la Salonic şi Consiliul militar interaliat de la Versailles şi-au dat acordul ca trupele române să ocupe aliniamentul Sighet, Baia Mare, Zalău, Sebeşul Mare, Brotuna, Zam şi Bucova. De pe acest aliniament, la 15/16 aprilie se va declanşa campania armatei române din 1919 împotriva Ungariei, încheiată la 4 august prin ocuparea Budapestei de militarii români.

Intrarea armatei române la 20 aprilie 1919 în Oradea şi continuarea ofensivei sale spre Tisa a permis şi în judeţul Bihor preluarea efectivă a conducerii vieţii publice de către români. Procesul va fi condus de Aurel Lazăr, împuternicit al Consiliului Dirigent care, la 24 aprilie 1919, va lua legătura cu Consiliul Naţional Român, cu cei alături de care militase decenii de-a rândul. Prefect al judeţului Bihor şi al oraşului Oradea va fi instalat Coriolan Pop, iar subprefect, Aloisiu Nistor. Funcţionarii din oraş şi cei de la prefectura judeţeană au depus "in corpore" jurământul de fidelitate faţă de statul român. Apoi s-au preluat şi celelalte instituţii, între care Curtea de Apel. Ca urmare a preluării puterii administrative, limba oficială devenea limba română. După acestea, la 11 iulie 1919, Consiliul Dirigent era înştiinţat despre desfăşurarea normală a activităţii administrative în municipiul Oradea.

 

 

O campanie victorioasă

Început în ianuarie 1919, procesul preluării puterii politice şi administrative româneşti asupra teritoriilor unite prin hotărârea de la Alba Iulia s-a încheiat în vara anului 1919. Consiliul Dirigent, în şedinţa sa din 9 aprilie 1919, ţinută în prezenţa lui Iuliu Maniu, a hotărât trecerea la ofensivă, cu misiunea „de a elibera ultima colibă românească de sub jugul străin". Veştile sosite din Bihor la Consiliul Dirigent, potrivit cărora pe 4 aprilie 1919 un grup înarmat de unguri şovini i-a asasinat pe dr. Ioan Ciordaş, membru al Consiliului, prefect al Bihorului, şi dr. Nicolae Bolcaş, au consternat conducerea de la Sibiu. Situaţia gravă creată nu mai suporta amânare. Pe direcţia Crişului Repede, trupele Diviziei 6 Infanterie au acţionat pe trei coloane, cu atacuri combinate de front şi cu manevre pe flancuri.

În apropierea Beiuşului s-au dat lupte violente, încheiate cu 11 răniţi din rândul voluntarilor ardeleni şi un mort. Cinstea de a fi „în fruntea coloanei ce a eliberat Beiuşul (la 19 aprilie 1919) a revenit tocmai Batalionului 2 din Regimentul ce purta numele oraşului. Pe ambele maluri ale Crişului Repede, trupele generalului Holban înaintau spre Oradea. Pe Valea Barcăului, Regimentul 24 Infanterie a eliberat localitatea Marghita în ziua de 19 aprilie, iar la stânga dispozitivului, pe Valea Crişului Negru, executând un marş forţat, trupele Detaşamentului Rasoviceanu au atacat noaptea şi au cucerit, pe 19 aprilie, Tinca şi Salonta. În fruntea dispozitivului din centru, marşul triumfal spre Oradea era avangardat de generalul Traian Moşoiu. Evenimentele se succedau cu repeziciune. Neliniştea şi spaima generală era înlocuită cu bucuria primirii eliberatorilor. Ştirile privind intrarea trupelor române în Oradea au animat viaţa oraşului. "Pe când se încheia slujba la biserică la 11.30, se iveşte prima patrulă de roşiori, în frunte cu locotenentul Teodorescu, împodobiţi cu liliac, floarea primăverii, întâmpinată de populaţie cu urale "Vive la France" şi cu răspunsul soldaţilor "Vive la Roumania". Apoi defilarea trupelor până noaptea târziu a fost întâmpinată de orădeni cu strigăte de bucurie: "Trăiască armata română!" şi "Ejen a roman hadsereg", "Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional". Deşi nimeni nu-l văzuse până atunci, speranţele tuturor se legau de el. Cu autoritatea militară românească episcopul vicar Roman R. Ciorogariu ia contact direct în sfânta zi de Înviere, 20 aprilie 1919, când îl întâmpină pe generalul Traian Moşoiu, la ieşirea acestuia din primărie, cu următorul discurs:

„Domnule General!

Providenţa divină a revărsat asupra noastră mila cea cerească, să serbăm ziua sfintei Învieri ca sfânta zi de Înviere a neamului românesc.

Astăzi se înfăptuieşte şi pe acest pământ idealul unirei. Nici o parte a românismului nu a fost expusă atât de mult pierei, ca ţara Bihorului. Astăzi îşi primeşte răsplata pentru eroismul cu care şi-a păstrat limba şi legea străbună la aceste margini. .... Din tot sufletul nostru urăm: Trăiască Regele Ferdinand şi Augusta Casă domnitoare, trăiască viteaza armată română şi marii ei căpitani, crească şi înflorească România Mare în veci. Amin".

 

Generalul Moşoiu a răspuns următoarele:

"Prea sfinte Părinte, Domnilor!

La 6 noemvrie anul trecut, când am păşit în fruntea armatei pe pământul Ardealului, am simţit o adâncă emoţie. Aceeaşi emoţie adâncă mă cuprinde astăzi, când intru pentru întâia oară în oraşul D-voastre, ca să vă slobozesc din suferinţe. Gândul nostru este de mult îndreptat spre D-voastre.

Ştiam în ce situaţie critică aţi rămas.

Şi fără să mai ezităm, am alergat să vă salvăm.

Cu ziua de astăzi, Regele Ferdinand al României a pus stăpânire asupra acestui oraş şi a judeţului Bihor.

De azi încolo, D-voastre sunteţi cetăţeni ai României Mari. Aceasta nu este numai o vorbă spusă într-un moment de elan, ci este o realitate vie. Sunteţi anexaţi şi alipiţi de trupul Ţării româneşti pe vecii vecilor.

Vă mulţumesc pentru buna primire şi vă rog să strigaţi împreună cu mine: „Trăiască M. Sa Regele Ferdinand! Trăiască România Mare".

 

 

Generalul Moşoiu încă în aceeaşi zi a plecat cu automobilul mai departe. Comandant al trupelor din Oradea a rămas generalul Holban. Acesta a primit delegaţiile oficiale locale şi a dat asigurări pentru bunele intenţiuni de a menţine cea mai desăvârşită ordine în garnizoană.