Azi, 30 mai
Calendar greco-catolic: Sf. Isachiu, cuv. (+ 383).
Maxima zilei: "Ajunge o singură repetare pentru a demonstra că timpul este o înşelăciune." Jorge Luis BORGES
Reţeta zilei
Prăjitură imposibilă
Ingrediente: 4 ouă, un pahar cu făină, un pahar cu zahăr, două pahare cu lapte (450 ml), un pahar cu nucă de cocos (100 g), 125 g margarină, un zahăr vanilat, o linguriţă cu praf de copt, ulei şi făină pentru uns tava.
Mod de preparare: Într-un castron se freacă margarina cu nuca de cocos. Se încălzeşte cuptorul la foc mic-mediu. Făina se cerne împreună cu praful de copt şi se pune peste margarină împreună cu zahărul şi ouăle. Se amestecă până se omogenizează. La sfârşit se pune şi laptele, care se amestecă până se încorporează (chiar dacă aluatul este mai lichid, nu mai trebuie adăugată făină). Compoziţia se pune într-o tavă unsă cu unt sau ulei şi tapetată cu făină. Prăjitura este gata în aproximativ 40 de minute, când începe să capete o culoare aurie. Se taie rece. Prăjitura va avea blat şi cremă (nuca de cocos se ridică la suprafaţă devenind cremoasă).
Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:
SĂ ZBURĂM SPRE LUNĂ 3D - A.G.
orele: 12.00; 13.45; 16.00; 18.00; 20.00
ÎNGERI ŞI DEMONI - A.P.-12
orele: 11.45; 14.15; 17.15; 19.45; 22.15
BABYLON A.D. - N.-15
orele: 14.30; 18.45
INIMĂ DE CERNEALĂ - A.G.
ora: 15.00
FRAŢII BLOOM - A.P.-12
PREMIERĂ
orele: 15.30; 20.15; 22.30
NEUNOSCUŢII - I.M.-18
PREMIERĂ
orele: 12.30; 16.30; 20.45; 22.45
O NOAPTE LA MUZEU 2 - A.G.
PRMIERĂ
orele: 12.45; 17.00; 19.15; 21.15
DUPLICITATE - A.G.
ora: 13.15; 17.45
VINERI 13 - I.M.-18
ora: 21.45
Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.
Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă astăzi, de la ora 11.00, la sediu, spectacolul "Făt Frumos cel Mofturos şi un zmeu întors pe dos", şi de la ora 20.30, în Orăşelul copiilor, spectacolul "Greierele şi furnica", iar mâine, de la ora 11.00, la sediu, spectacolul "Făt Frumos cel Mofturos şi un zmeu întors pe dos", şi de la ora 20.00, tot în Orăşelul copiilor, spectacolul "Legenda Magelonei".
Teatrul de Stat Oradea - Trupa "Iosif Vulcan" prezintă mâine, la Sala Studio, de la ora 19.00, spectacolul "Tragedian în infern", după texte de A.P. Cehov şi Arthur Rimbaud.
Minima moralia
* - Alo, familia Popescu?
- Nu ştiu, mânca-ţi-aş, de-abia am intrat...
REMEMBER
1492 - A început construcţia bisericii cu hramul "Sfântul Gheorghe" de la Curtea Domnească din Hârlău - primul monument moldovenesc cu pictură exterioară datând din vremea lui Petru Rareş. (30 mai - 28 oct.)
1814 - Are loc semnarea Tratatului de la Paris prin care se pune capăt războiului între Franţa, Marea Britanie, Austria, Suedia şi Prusia. Prin acest document Napoleon I este forţat să abdice.
1854 - S-a născut matematicianul şi astronomul Constantin Gogu, membru al Academiei Române. (m. 30 ian. 1897)
1909 - S-a născut jazzmanul american Benny Goodman. (m. 13 iun. 1986)
1929 - S-a născut Doina Cornea, membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice.
1946 - S-a născut Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, îndeplinind şi funcţia de prim vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
1949 - A murit istoricul literar, prozatorul şi diplomatul de origine aromână, Marcu Beza, membru corespondent al Academiei Române (4 iunie 1923). (n. 29 iun. 1882)
1952 - S-a născut Rodica Culcer, jurnalist, director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport a TVR (15 oct. 2007).
1964 - A murit matematicianul Theodor Angheluţă, membru de onoare al Academiei Române (4 iun. 1948). (n. 28 apr.1882)
1965 - S-a născut Răzvan Dumitrescu, prezentator ştiri, realizator "Realitatea Zilei", la postul "Realitatea TV".
1989 - R. P. Chineză: Au avut loc proteste în Piaţa Tiananmen.
1991 - La Bucureşti, s-a desfăşurat prima sesiune a Comisiei mixte
România-CE constituite pe baza Acordului de comerţ, cooperare comercială şi economică. Delegaţia ţării noastre a remis preşedintelui părţii comunitare scrisoarea prin care se cerea oficial începerea negocierilor în vederea asocierii la CEE .
1994 - Vizita oficială în România a preşedintelui Indiei, Shanker Dayal Sharma. (30-31)
2004 - Rusia: Cel mai mare clopot construit vreodată în Rusia, cunoscut sub numele de "clopotul Ţar", distrus în timpul lui Stalin, şi refăcut, a fost pus în funcţiune la mănăstirea cu harul Sfânta Treime din regiunea moscovită Serghiev Posad, unul dintre cele mai sfinte lăcaşuri ortodoxe din ţară.
2006 - Preşedintele Traian Băsescu a sosit la Paris, pentru o vizită de lucru de două zile.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.