Calendar ortodox: Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul

Calendar greco-catolic: Aducerea moaştelor Sf. ep. Ignaţiu Teoforul

 

Maxima zilei: "Cel curajos este cel căruia, fiindu-i frică, merge înainte." Gabriel LIICEANU

 

Reţeta zilei

Salată de cartofi cu porumb

Ingrediente: Un kg de cartofi, doi ardei graşi, o ceapă, o conservă mică de porumb, trei linguri de ulei, sare, piper, boia.
Preparare: Se spală cartofii şi se pun la fiert în coajă. Când s-au fiert, se scurge apa de pe ei, se lasă la răcit şi apoi se curăţă de coajă. Într-un castron mare se pun ardeii spălaţi şi tăiaţi cubuleţe, ceapa curăţată, spălată, scursă de apă şi tăiată rondele. Se adaugă porumbul, cartofii tăiaţi rondele. Se pune uleiul, se condimentează cu sare, piper, boia, după gust şi se amestecă bine. Se serveşte ca atare sau ca şi garnitură la friptură. 

 

REMEMBER 29 IANUARIE

 

1820 - A murit George al III-lea, rege al Marii Britanii şi Irlandei

(1760-1820). În timpul domniei sale, coloniile engleze din America de Nord şi-au proclamat independenţa (1776) (n. 4 iun. 1738)

1871 - S-a născut prozatorul Gheorghe Brăescu. (m. 1949)

1873 - S-a născut chimistul Petru Bogdan, membru titular al Academiei Române. (m. 1944)

1874 - A murit Eudoxiu Hurmuzaki, om politic şi istoric, membru al Societăţii Academice Române. (n. 1812)

1893 - S-a născut compozitorul şi muzicologul Marţian Negrea. (m. 13 iul. 1975)

1895 - S-a născut filosoful Dumitru D. Roşca, academician. (m.  1980)

1895 - S-a născut poetul şi prozatorul Paul Constant. (m. 1981)

1910 - S-a născut scriitorul francez Henri Queffelec. (m. 1992)

1918 - A murit, la Paris, chimistul şi medicul Constantin I. Istrati, membru şi preşedinte (1913-1916) al Academiei Române. (n. 1850)

1926 - S-a născut Tudor Vornicu, celebru realizator de televiziune. (m. 1989)

1930 - S-a născut compozitorul american Derek Bailey. (m. 2005)

1939 - S-a născut istoricul şi criticul literar Mircea Popa.

1945 - Operaţia ofensivă a armatei 1 române pentru cucerirea masivului muntos Javolina din Cehoslovacia.

1950 - Africa de Sud: La Johannesburg au izbucnit primele tulburări provocate de politica rasială.

1956 - S-a născut poetul şi dramaturgul Matei Vişniec, stabilit din 1987 în Franţa, la Paris.

1962 - S-a născut actriţa Oana Pellea.

1975 - S-a născut Vlad Cernea, "omul de la clape" al trupei Class.

1976 - A murit romancierul, eseistul şi traducătorul Petru Manoliu. (n. 1903)

1981 - S-a dat în exploatare cel mai mare pod de pe Siret, în zona hidrocentralei Galbeni.

1985 - A murit scriitorul peruan Martin Adan (Rafael de la Fuente Benavides). (n. 1908)

1990 - Contramanifestaţie organizată de sprijinitorii F.S.N., la care s-au adaugat aproximativ 5 000 de mineri din Valea Jiului veniţi în urma apelurilor dramatice făcute de reprezentanţii Puterii în noaptea de 28 spre 29. Sediile partidelor din Opoziţie au fost atacate şi devastate.

- S-a înfiinţat Partidul Democrat Agrar din România (PDAR), fiind, după alegerile din 1990, al treilea partid parlamentar după FSN şi PNŢCD; preşedinte de onoare: Nicolae Ştefan; preşedinte executiv: Victor Surdu.

2000 - A fost aprobat, la Montreal, Protocolul asupra biosecurităţi.

2003 - A murit actorul Matei Gheorghiu. (n. 1926)

2004 - Vizita în România a ministrului delegat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Noelle Lenoir.

- Tratatul de aderare a României la NATO a fost ratificat de Adunarea Naţională a Franţei.

- O expoziţie cu 34 de lucrări din creaţia sculptorului Constantin Brâncuşi a fost deschisă la Galeria "Tate" de artă modernă din Londra.

2006 - A murit tenorul Ludovic Spiess, ministru al Culturii (1991- 1992), director general al Operei Naţionale din Bucureşti (2001-2005). (n. 1938)

 

Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

 

FURĂ ŞI FUGI - N 15

orele: 13.30; 15.45; 20.30; 22.30

 

CUM S-O DAI SĂ FIE BINE? - A.P. 12

ora: 18.15

 

THE GREEN HORNET - VIESPEA VERDE - 3D - N-15

PREMIERĂ

orele: 17.45; 20.00; 22.15

 

URSUL YOGI - 3D - A.G.

orele: 12.00; 14.00; 16.00

 

ANOTIMPUL VRĂJITORIEI - N-15

PREMIERĂ

orele: 13.00; 15.15; 17.30; 19.45; 22.00

 

O FAMILIE DE COŞMAR - A.G.

ora: 17.00

 

DRAGOSTE ŞI ALTE DEPENDENŢE - N-15

orele: 12.30; 14.45; 19.15; 21.30

 

O POVESTE ÎNCÂLCITĂ - A.G.

orele: 12.15; 14.30

 

TURISTUL - A.P.-12

orele: 16.30; 18.45; 21.00

 

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

 

Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" prezintă, la sediu, de la ora 11.00, astăzi - secţia maghiară - spectacolul "Hainele noi ale împăratului"; iar mâine - secţia română - spectacolul "Întâmplări cu Scufiţa Roşie".

 

 

Minima moralia

* Un client într-un taxi coboră o pantă, maşina având o viteză destul de mare. Deodată, şoferul exclamă:

- Suntem pierdutţ!

- De ce? Întreabă clientul.

- Nu mai funcţionează frânele şi nu pot opri.

- Măcar opreşte aparatul de taxat!

 

La mulţi ani!

Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere prof. univ. dr. VASILE MARCU (n. 1947) - directorul Departamentului pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului Didactic din cadrul Universităţii Oradea.

Mâine, îşi aniversează ziua de naştere CORNEL POPA (n. 1951) - senator PNL de Bihor, AUREL BELE (n. 1952) - viceprimarul comunei Husasău de Tinca, NECULAI NECHITA (n. 1919) - veteran de război, DORNEA ADRIAN IOSIF (n. 1957) - director la S.C. Universal Impex şi CRISTIAN ILE (n. 1969) - consilier local PD, director RAR.