Calendar ortodox: Sf. Mc. Leontie, Ipatie şi Teodul; Cuv. Erasm (Dezlegare la ulei şi vin)
Calendar greco-catolic: Sf. Leonţiu

Maxima zilei: "Vieţii nu i-am rămas dator cu niciun gând, dar i-am rămas dator viaţa toată." Lucian BLAGA


Reţeta zilei
Ciuperci umplute
Ingrediente: 12 ciuperci, un ardei capia roşu, o ceapă, 2-3 căţei de usturoi, 200 g kaiser, 150 g smântână, 100 g vin alb sec, ulei de măsline, două roşii, 12 feliuţe caşcaval, sare şi piper.
Preparare: Se curăţă ciupercile şi se spală. Separat se toacă aproximativ trei sferturi din codiţele ciupercilor, ceapa, usturoiul, ardeiul şi se călesc într-o tigaie cu ulei de măsline. Se lasă cam 5 minute apoi se adaugă kaizerul tăiat şi se amestecă, se toarnă vinul şi se lasă să fiarbă până scade puţin. După zece minute se pune smântâna şi se amestecă încontinuu până se îngroaşă şi devine aproape omogen, apoi se asezonează cu sare şi piper. Ciupercile se pun într-o tavă în care s-a pus, în prealabil, hârtie de copt, se presară sare şi piper peste ele apoi se umplu cu această compoziţie şi deasupra se pune câte o felie de roşie. Se introduce la cuptor pentru 15 minute, se scoate tava şi se pun feliile de caşcaval şi se mai pun încă 10 minute la cuptor. Se servesc cu sos de iaurt, usturoi şi verdeaţă.


REMEMBER 18 IUNIE

Ziua naţională a Republicii Seychelles.
1855 - S-a născut Constantin C. Arion, om politic conservator, membru de onoare al Academiei Române (21 mai 1912). (m. 1923)
1884 - S-a născut politicianul francez Edouard Daladier, premier (1938-1940). (m. 1970)
1898 - A murit Alexandru Papadopol-Calimah, istoric, publicist şi om politic, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (1885-1886). (n. 1833)
1909 - S-a născut Lena Constante, artist plastic. (m. 2005)
1914 - S-a născut poetul şi prozatorul Alexandru Raicu. (m. 1991)
1916 - S-a născut Ligia Macovei, pictor şi grafician. (m. 1998)
1925 - S-a votat Legea pentru reglementarea repausului duminical şi sărbătorilor legale.
1926 - A fost înfiinţată Federaţia Internaţională de Filatelie.
1929 - S-a născut actriţa maghiară Eva Bartok (Eva Ivanova Szoke). (m. 1998)
1944 - A murit seismologul american Harry Fielding Reid. (n. 1859)
1964 - A fost dată în folosinţă prima linie de servicii telefonice transpacifice prin cablu transoceanic. Prima convorbire a fost realizată între preşedintele Lyndon Johnson (Washington) şi premierul japonez Hayato Ikeda (aflat la Tokyo).
1977 - Iustin Moisescu a fost recunoscut de preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu, ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind al patrulea patriarh al BOR (1977-1986).
1979 - A fost semnat acordul SALT-II dintre URSS şi SUA privind limitarea armamentelor strategice ofensive.
1994 - Reprezentativa României debutează la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA, unde obţine cea mai mare performanţă.
1998 - Parlamentul a aprobat solicitarea preşedintelui ţării, Emil
Constantinescu, privind participarea României la acţiunile din Bosnia şi Herţegovina, în perioada 21 iunie 1998 - 31 iunie 1999.
1999 - Deschiderea reuniunii la nivel înalt a Grupului celor 8, în cadrul căreia Rusia a devenit membră cu drepturi depline a organizaţiei.
2004 - Liderii celor 25 de state membre ale UE au adoptat formal prima Constituţie europeană.
2006 - A murit cântăreţul Gică Petrescu. (n. 1915)


REMEMBER

Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

TERMINATOR: SALVAREA - N. 15
orele: 15.15; 17.30; 19.45; 22.00

DEASUPRA TUTUROR - A.G.
PREMIERĂ
orele: 15.00; 17.00; 19.00; 21.00

CAUT CAVALER DE ONOARE - A.P. 12
PREMIERĂ
orele: 14.00: 16.15; 18.30; 20.30; 22.30

O NOAPTE LA MUZEU 2 - A.G.
orele: 15.45; 18.00

ROCKNROLLA - N. 15
PREMIERĂ
orele: 20.00; 22.15

ÎNGERI ŞI DEMONI - A.P. 12
orele: 16.45; 21.45

JOCURI LA NIVEL ÎNALT - N. 15
orele: 14.15; 19.15

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.


Minima moralia
* Cu ce va pot servi?
- Două kilograme de cartofi, dar fiecare împachetat separat.
Urmează o moacă expresivă a vânzătorului.
- Altceva?
- Un kilogram de portocale. Dar fiecare împachetată separat.
Vanzătorul îi îndeplineşte dorinţa vizibil nemulţumit.
Omul se uită prin aprozar şi, la un moment dat, întreabă:
- Ce este aia albă acolo?
- Fasole, dar nu-i de vânzare.

* Care este diferenţa dintre o bancă de investiţii şi o pizza?
O pizza încă mai poate hrăni o familie cu patru membri.

* Ce gândesc un optimist şi un pesimist despre criza economică mondială?
Optimistul: Vai, vom ajunge cu toţii să cerşim...
Pesimistul: De la cine?

La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere dr. DANIELA LUMINIŢA PĂNESCU - medic primar medicină de familie la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Oradea şi dr. MARIN BARBU (n. 1955) - medic radiolog, şef Secţie Radiologie la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu".