Calendar ortodox: † Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie; Sf. Mc. Antia şi Suzana şi Vah; Cuv. Pavel
Calendar greco-catolic: Sf. M. Elefterie († sec. II)

 

Maxima zilei: "Ce ar fi viaţa, dacă nu am avea curajul să riscăm ceva?" Vincent Van Gogh

Reţeta zilei
Turte de Crăciun

Ingrediente: 500 g făină, sare, apă, zahăr sau miere de albine, 400 g grâu, 200 g miez de nucă.
Preparare: Din făină, apă şi sare se prepară un aluat potrivit de moale, din care se rup bucăţi potrivite, care se întind bine cu sucitorul până se obţine o foaie rotundă de aluat subţire. Foile se coc pe plită sau într-o tigaie de teflon pe aragaz. Se lasă să se usuce până a doua zi. În Ajunul Crăciunului, dimineaţa, se însiropează turtele cu apa îndulcită cu zahăr sau cu miere, după gust. Se lasă să se pătrundă bine, ca să se înmoaie. Turtele subţiri ("Scutecele Domnului") se mănâncă sau se împart în Ajunul Crăciunului, dar se pot prepara cu o zi sau două înainte, pentru a avea timp să se usuce.


REMEMBER

1840 - Franţa: Rămăşiţele pământeşti ale lui Napoleon I au fost aduse în Franţa de pe Insula Sfânta Elena, locul în care a murit, şi depuse în Domul Invalizilor din Paris.
1871 - A apărut, la Iaşi, săptămânal, prima serie a gazetei politice şi literare Adevărul, sub conducerea lui Al.V. Beldiman (interzisă la 5 apr. 1872).
1876 - A fost înfiinţat Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, actualul Cerc Militar Naţional, ca simbol al identităţii şi demnităţii Armatei Române.
1887 - A apărut primul număr al publicaţiei lunare Revista Nouă, condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu. (15/27)
- S-a născut prozatoarea şi pianista Cella Delavrancea. (m. 9 aug. 1991)
1914 - S-a născut compozitorul Gheorghe Dumitrescu. (m. 20 febr. 1996)
1947 - S-a născut George Pruteanu, lingvist, eseist, critic literar, profesor universitar, om de televiziune. (m. 27 mart. 2008)
1948 - S-a născut prozatorul şi jurnalistul Cornel Nistorescu.
1951 - S-a născut Ioan Luchian Mihalea, fondatorul şi conducătorul grupului vocal studenţesc Song. (m. 28 nov. 1993)
1965 - Navetele spaţiale americane Gemini 6 şi Gemini 7 au realizat prima întâlnire în spaţiu.
1970 - Naveta spaţială rusească Venera 7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus.
1972 - România a devenit membră a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, instituţii specializate ale ONU.
1990 - Liderii PNL, PNŢCD, PSDR, PER şi UDMR au semnat documentul de constituire a Convenţiei Naţionale pentru Instaurarea Democraţiei, care va deveni Convenţia Democrată din România (CDR) (26 nov. 1991).
1991 - Reprezentanţii a 48 de state, între care şi România, au semnat, la Haga, Carta Europeană a Energiei, document ce prevedea crearea unei Case comune a energiei între Est şi Vest.
1995 - La Madrid, la Conferinţa Uniunii Europene, şefii de stat şi de guvern au convenit asupra noii monede europene, denumită euro, care a înlocuit moneda naţională din Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia la 1 ianuarie 2002.
1997 - Vizita oficială în Germania a preşedintelui României, Emil Constantinescu. (15-18)
2005 - Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu-Tăriceanu au participat la lucrările Consiliului European de Iarnă de la
Bruxelles. (15-16)
2006 - Preşedintele Traian Băsescu a participat, la Strasbourg, la o serie de manifestări organizate în cadrul Târgului de Crăciun din acest oraş, la care România a fost invitat de onoare.

 Astăzi, la HOLLYWOOD MULTIPLEX:

MĂNÂNCĂ, ROAGĂ-TE, IUBEŞTE - A.P. 12
orele: 15.30; 18.30; 21.00

MEGAMIND - 3D - A.P. 12
PREMIERĂ

orele: 14.00; 16.00

CRONICILE DIN NARNIA: CĂLĂTORIE PE MARE CU ZORI DE ZI 3D A.G.
PREMIERĂ

orele: 18.00; 20.15

SPĂRGĂTORUL DE NUCI - 3D - A.P. 12
ora: 22.30

HARRY POTTER ŞI TALISMANELE MORŢII: PARTEA 1 - A.P. 12
orele: 16.15; 19.00; 21.45

SCOTT PILGRIM ÎMPOTRIVA TUTUROR - A.P. 12
PREMIERĂ
orele: 14.30; 17.00; 21.30

TU, DIN NOU! - A.G.
ora: 19.30

SOROCUL - N. 15
orele: 15.00; 20.00

REŢEAUA DE SOCIALIZARE - N. 15
orele: 17.30; 22.00

Telefoanele complexului: 0259/420.002, 0259/420.003 şi 0359/405.501.

Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia" - secţia română prezintă astăzi, de la ora 10.30, la sediu, în parteneriat cu fundaţia Viaţa Nouă, un spectacol de caritate.

Teatrul de Stat Oradea - Trupa Szigligeti prezintă astăzi, de la ora 19.00, povestea muzicală "Război pentru o stea".


Minima moralia
* Moş Crăciun stă în seara de Ajun în faţa lui Bulă şi îl întreabă:
- Ai fost cuminte?
La care Bulă:
- Tatăăă, moşul ăsta mă ameninţă! Sună avocatul!

Perle de la elevi:
* Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerată a treia. În "Scrisoarea a treia" se desfăşoară bătălia de la Rovinari.

* "Pescarul din Lostriţa s-a înecat fiindcă nu a putut sintetiza oxigenul din apă."

* "În multe poezii Octavian Goga a scos în evidenţă natura şi treieratul pe căldură."

* "Podul de la Drobeta Turnu-Severin a fost construit de Apollodor din Damasc, al cărui picior se mai vede şi astăzi."

* "Citind, se mai dezvoltă şi omul la creier şi acumulează materie primă."

La mulţi ani!
Astăzi, îşi aniversează ziua de naştere prof. dr. ing. EUGEN IOAN RADU (n. 1951) - decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică şi dr. col. (r) GHEORGHE SCRIDON - medic primar cardiolog.