Zona Metropolitană Oradea a prezentat, ieri, rezultatul a 18 luni de muncă sintetizate în documentul „Strategii de dezvoltare locală în Zona Metropolitană Oradea", proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Obiectivul general al acestui proiect este îmbunătăţirea durabilă a capacităţii administraţiilor publice din Zona Metropolitană Oradea, iar prin scopul proiectului se urmăreşte dezvoltarea capacităţii de formulare a politicilor publice şi actualizarea strategiilor de dezvoltare locale.

Ieri, în Sala Mare a Primăriei Oradea, a avut loc conferinţa de încheiere a proiectului „Strategii de dezvoltare locală în Zona Metropolitană Oradea". Din păcate, din cele 12 administraţii locale implicate, doar trei primari, din Borş, Ghirişu de Criş şi Toboliu, s-au alăturat viceprimarului Oradiei, Florica Cherecheş, la prezentarea ghidului privind strategiile de dezvoltare. „Activităţile principale desfăşurate pe o perioadă de 18 luni a proiectului au fost organizarea unor cursuri pentru angajaţii primăriilor membre ZMO, cum ar fi cele de planificare strategică/dezvoltare durabilă, curs de Mediu, curs privind egalitatea de şanse etc. De asemenea, am actualizat cele 12 strategii pentru municipiul Oradea şi comunele din ZMO", ne-a declarat Ciprian Barna, directorul ZMO. Prezent la eveniment, viceprimarul Florica Cherecheş a amintit nevoia de a corela aceste strategii locale. "Este extraordinar să înţelegem că, unind forţele, împreună obţinem rezultate mai bune şi mai multe obiective strategice. De asemenea, este foarte important să realizăm strategii de dezvoltare, deoarece strategia reprezintă un program general de acţiune şi de angajare a resurselor şi accentelor pentru realizarea unor obiective", a declarat Florica Cherecheş. Documentul realizat conţine pe domenii atât punctele tari, cât şi punctele slabe ale acestora. Printre puncte slabe identificate amintim: rimul haotic al contrucţiilor, resuse de apă limitate, deteriorarea condiţiilor de trai şi mediu, reducerea investiţiilor în infrastructură, reducerea veniturilor populaţiei şi imposibilitatea extinderii serviciilor de utilităţi publice; aglomerarea sălilor de clase în şcolile din Oradea, scăderea numărului de biblioteci rurale; scăderea numărului de înnoptări turistice; nivelul ridicat de fiscalitate etc. „Principala problemă identificată este îmbătrânirea populaţiei. În 10-15 ani presiunea populaţiei vârstnice va fi foarte mare şi, implicit, a forţei de muncă. A doua problemă este lipsa infrastructurii de legătură între comune. Pentru a ajunge dintr-o comună în altă, oamenii trebuie să treacă tot prin Oradea. Iar o a treia problemă, la egalitate, aş putea spune cu problema îmbătrânirii, este lipsa promovării zonei la nivel turistic şi atragerii de investiţii", a concluzionat Cristian Beleiu, reprezentantul firmei Addvances, care a realizat Strategia de dezvoltare locală a ZMO.