Ziua tincanilor, la o nouă ediţie
Duminică, 31 iulie, va avea loc o nouă ediţie a Zilei tincanilor, în organizarea Primăriei şi Consiliul Local Tinca. În cadrul evenimentului vor avea loc lansări de carte, o slujbă religioasă de pomenire a eroilor, întreceri sportive, dar şi spectacole şi jocuri distractive.
Activităţile din cadrul Zilei tincanilor vor debuta la sediul Primăriei Tinca cu o relansare a romanului "Nopţile Generalului Albastru", în prezenţa scriitorului Liviu Tudor Samuilă. La ora 12.00, oficialităţile şi invitaţii se vor deplasa la Monumentul Eroilor din centrul comunei, unde va avea loc un ceremonial militar-religios. Importanţa evenimentului va fi evocată de primarul Teodor Coste, după care va începe slujba religioasă de pomenire a eroilor neamului, urmată de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor, înmânarea de diplome, un scurt program artistic şi defilarea gărzii de onoare. La finalul festivităţilor de la Monumentul Eroilor, cei prezenţi se vor deplasa în Vadul Băilor Tinca, unde va continua programul special pregătit pentru Ziua tincanilor. Astfel, începând cu ora 14.30, în Vadul Băilor Tinca vor avea loc următoarele activităţi: jocuri distractive pentru toate vârstele, bogracs şi gustare pentru participanţi şi fiii satului, dansuri populare maghiare din Remetea, Ansamblul "Muguri şi Mlădiţe de Tezaur" din Beiuş, instrumentiştii Mitică Negrean şi Petrică Popa, Feciorii Bihorului, interpreţii Florca Zaha, Tinu Vereşezan, Vasile Iova, Ghiţă Baciu, Florina şi Florin Mariş, Viorica Marc Bulzan, Paraschiva Cărbunar, Otilia Haragoş, Sînziana Toader, Ciprian Zapota, Cristi Mioc. De asemenea, vor cânta Compact, Meda Music, Dacian de la Oradea. Pentru final, organizatorii au pregătit focuri de artificii, foc de tabără şi o discotecă în aer liber. De asemenea, pe tot parcursul zilei vor avea loc întreceri sportive pe Stadionul sintetic din Tinca în cadrul "Cupei Tincii" la fotbal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.