Ziua Porţilor Deschise la jandarmi
Jandarmii bihoreni au organizat, ieri, Ziua Porţilor Deschise, un eveniment devenit deja tradiţie şi organizat în fiecare an special pentru cei mici, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Porţile sediului Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor s-au deschis ieri special pentru copii care au dorit să treacă pragul acestei instituţii. Jandarmii au pregătit pentru ei un program special, cu ocazia Zilei Copilului. Exerciţiile demonstrative au fost şi de această dată cele mai aşteptate. Cei mici au asistat astfel la demonstraţii de intervenţie antiteroristă, dresaj canin, autoapărare etc. În plus, în curtea instituţiei au fost organizate ateliere de prezentare a materialelor şi tehnicii din dotare, vizitatorii având posibilitatea să afle mai multe despre dotările jandarmilor. Tot în curtea instituţiei a fost organizat un stand, în colaborare cu Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog Bihor, specialiştii acestei instituţii oferindu-le copiilor materiale informative şi sfaturi preventive menite să prevină consumul de droguri. Acţiunea Ziua Porţilor Deschise pentru copii se înscrie an de an în calendarul de activităţi al Jandarmeriei Bihor, pentru a le oferi copiilor un cadou simbolic de ziua lor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.