Joi, 22 noiembrie, orădenii au fost invitaţi, în intervalul orar 10.00-20.00, la Biblioteca Gheorghe Şincai, pentru a participa la Ziua Porţilor Deschise. Pe tot parcusul zilei, instituţia a găzduit o serie de expoziţii, conferinţe şi lansări de carte, unul dintre evenimentele centrale fiind Conferinţele Unirii.

Programul evenimentelor a inclus o serie de acţiuni pentru copii şi adolescenţi. Aceştia au fost îmbiaţi să participe la clubul de lectură, să vizioneze filme artistice şi istorice, să asculte Povestea de la ora 5.00, să se joace în amfiteatru cu Copacul cu poveşti, sau să participe la atelierul de teatru susţinut de lect. univ. dr. Nora Chiriac.

În plus, copiii cu cerinţe speciale au participat la ateliere de lucru. Unul dintre aceste ateliere s-a axat pe confecţionarea de Felicitări ale Marii Uniri, felicitări care au au avut ca temă 100 de personalităţi de la Alba Iulia. Pentru că această ediţie a Zilei Porţilor Deschise a fost dedicată Centenarului, unul dintre evenimentele centrale a fost Conferinţele Unirii. De această dată au conferenţiat: dr. Remus Câmpeanu (Institutul de Istorie George Barițiu Cluj), care a prezentat lucrarea Istoriografia Bisericii Greco-Catolice în preajma Marii Uniri;  dr. Cristina Pușcaș (Muzeul orașului Oradea), care a prezentat lucrarea Unionişti bihoreni în închisorile comuniste: Augustin Maghiar şi Nicolae Zigre jr. şi dr. Luminița Moga (Biblioteca Județeană Bihor), care a prezentat lucrarea Dr. Victor Onișor - organizator al Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.

Ziua Porţilor deschise a găzduit şi ateliere de dezvoltare personală, o şezătoare de cusut ii, o întâlnire cu scriitorul Mircea Pricăjan, o prezentare dedicată studenţilor la Medicină şi o serie de concerte şi expoziţii de fotografie, pictură, cărţi şi produse tradiţionale.

Tot joi, orădenii care au depăşit termenul de returnare al cărţilor împrumutate au avut şansa de a  aduce volumele înapoi fără să primească penalizări.