Ziua Internaţională a Cooperaţiei
Mesajul preşedintelui CENTROCOOP
Ziua Internaţională a Cooperaţiei reprezintă un moment de referinţă în peisajul aniversărilor anuale ale ţării noastre, menit să marcheze fapte de mare semnificaţie din viaţa social-economică.
Prin Rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, din anul 1992, s-a stabilit ca în prima sâmbătă a lunii iulie din fiecare an, să fie celebrată Ziua Internaţională a Cooperaţiei.
Cooperaţia de consum din România asociindu-se solidarităţii cooperativelor de pretutindeni, plasează cu demnitate această sărbătoare pe locul prim ca importanţă în calendarul festivităţilor anuale.
Prezentă în toate zonele ţării - cu o istorie ce datează de peste 150 de ani - cooperaţia de consum rămâne un factor important al vieţii economico-sociale a României.
Conjugând eforturile şi interesele a celor 30.000 de cooperatori pe care îi reprezintă, CENTROCOOP - UNIUNEA NAŢIONALĂ A COOPERAŢIEI DE CONSUM DIN ROMÂNIA adresează în numele lor mesajul principiilor şi valorilor cooperatiste ce s-au dovedit a fi valabile în orice epocă şi în orice condiţii.
Cu prilejul acestei zile în care îşi sărbătoreşte oamenii şi faptele, CENTROCOOP invită toţi factorii economici, sociali şi politici să-i devină parteneri de dialog în promovarea idealurilor cooperatiste de solidaritate, eficienţă economică, egalitate şi pace.
Cooperaţia de consum urmăreşte cu interes constant amplificarea relaţiilor sale cu alte instituţii, din ţară şi străinătate. Consiliul Consultativ al Cooperaţiei este o dovadă a implicării directe a Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri în consolidarea mişcării cooperatiste. Protocolul de colaborare între CENTROCOOP şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, semnat recent, constituie un alt exemplu de interes pentru dezvoltarea unor relaţii de colaborare reciproc avantajoase.
Pe plan extern menţionăm că CENTROCOOP - Uniunea Naţională a Cooperaţiei de Consum este membră cu drepturi depline a Alianţei Cooperatiste Internaţionale, organism care promovează efortul comun al membrilor cooperatori din întreaga lume pentru dezvoltarea susţinută a cooperaţiei, consolidarea democraţiei, egalităţii, echităţii şi solidarităţii cooperatiste. De asemenea, este membră a EUROCOOP, organism specializat al Uniunii Europene care apără interesele cooperatorilor din statele membre.
Toate acestea se constituie în argumente edificatoare pentru a evidenţia valorile cooperatiste din România, resursele materiale, umane şi financiare de care dispun unităţile cooperative fiind destinate dezvoltării care să le asigure prosperitate.
Exprimăm, pe această cale, gratitudinea noastră tuturor cooperatorilor, societăţilor cooperative de consum, uniunilor judeţene ale cooperaţiei de consum şi Uniunii Naţionale a Cooperaţiei de Consum pentru strădania de a promova mişcarea cooperatistă, îndemnându-i să continuie demersul lor pentru progres şi bunăstare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.