L-am aşteptat, aşa cum era statuat în caietul de sarcini, să apară în ziua de vineri şi să fie distribuit pe piaţă, în aceeaşi zi, prin ataşare, fierbinte şi mirosind a cerneală tipografică, împreună cu tirajul publicaţiei locale al cărei editor şi-a adjudecat licitaţia organizată de Primărie. N-a fost să fie, fapt pentru care, tot vineri, am luat-o la pas prin târg, în căutarea celor minimum 20 de puncte diferite în zone de mari aglomerări urbane, pentru a-l smulge din mâna distribuitorilor volanţi. Tot fără rezultat, pe volanţii voluntari parcă i-a înghiţit pământul cu tolbele lor cu tot. Nici la distribuitorii de presă autorizaţi, pe care i-am colindat în disperarea ultimei şanse, demersul meu nu s-a lăsat încununat de mai mult succes. L-am descoperit abia a doua zi, sâmbătă, în cutia poştală, mai subţire şi mai insipid decât primele două ediţii. Îmi amintesc că la fel s-a întâmplat şi cu apariţia primului număr, căruia i-am acordat, însă, circumstanţele atenuante de rigoare. Numai cine n-a moşit o publicaţie în viaţa lui nu ştie cât de dureroase sunt chinurile facerii sale. De aceea, aproape că m-am făcut că nu observ derogările de la litera caietului de sarcini parafat cu putere de contract şi valoare de miliarde din bani publici. Dar nu mă aşteptam ca acestea să fie ignorate cu bună-ştiinţă şi de lustraţii şi frustraţii rătăciţi în căutarea gloriei literare, cărora li s-a pus la dispoziţie, în schimbul unei ruşinoase complicităţi, spaţiu tipografic generos pentru debitarea unor pseudoeseuri fiscale, pe care le semnează cu snobism, afişându-şi calităţi academice, în loc să dea cu subsemnatul prin anticamera Curţii de conturi. M-a lăsat rece până şi mârlănia care răzbătea printre rândurile primului editorial, scrâşnit mânios de un vătaf roşcovan cu metehne de argat. Pentru că nu i-a dat nimeni peste mână, şi-a savurat opera, s-a gudurat pe lângă stăpâni pentru a primi binemeritata bucăţică de zahăr, apoi şi-a reîncărcat bateriile şi a recidivat în cel de-al treilea număr, perseverând în obsesiile sale maladive asemeni unui răufăcător care se întoarce mereu la locul faptei, care, şi dacă nu exista, tot trebuia inventat şi modelat după chipul şi asemănarea celor care îl patronează: Ziarul Mânăriei...