Zeci de preşcolari, în vizită la SPR Bihor
Sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor a fost luat, ieri, cu asalt de zeci de preşcolari care le-au făcut poliţiştilor o vizită în baza unui acord de colaborare încheiat între oamenii legii şi Grădiniţa nr. 56. Cei mici au aflat astfel ce înseamnă o zi de muncă pentru un agent, au vizionat filme cu caracter educativ şi, nu în ultimul rând, au avut ocazia să înveţe mai multe despre regulile de circulaţie.
În primăvara acestui an, Grădiniţa nr. 56 din Oradea a demarat un proiect cu caracter educativ, intitulat sugestiv "Viaţa are prioritate". În colaborare cu Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, în ultimele luni, s-au desfăşurat mai multe activităţi vizând prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi copii, poliţiştii orădeni participând la mai multe întâlniri cu preşcolarii. "Dacă de obicei noi suntem cei care mergem în instituţiile de învăţământ, de această dată, copiii sunt cei care ne vizitează. Ne bucurăm de prezenţa celor mici, care vor afla mai multe lucruri despre instituţia noastră şi despre meseria pe care o facem", a declarat Claudiu Ciuclea, inspector principal în cadrul SPR Bihor. Astfel, ieri, zeci de preşcolari au vizitat sediul Poliţiei Rutiere, au vizionat două filme cu caracter preventiv şi au învăţat noi reguli de circulaţie. Cel mai aşteptat moment a fost însă pentru copii cel în care au putut observa îndeaproape tehnica şi autoturismele de intervenţie din dotarea SPR Bihor. "Au fost foarte încântaţi de maşinile noastre şi, în special, de sistemul sonor de avertizare. Colegii noştri au şi făcut o demonstraţie în acest sens, iar copiii chiar s-au urcat în autoturisme pentru a observa mai multe", a mai adăugat Claudiu Ciuclea. La sfârşitul vizitei, copiii au avut parte de o altă surpriză, poliţiştii oferindu-le tuturor dulciuri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.