La împlinirea a 60 de ani, academicianul prof. univ. dr. Ioan Aurel Prop, rectorul Universităţii "Babeş -Bolyai", a fost sărbătorit, ieri, la Oradea în cadrul unui eveniment festiv.

Momentul omagial a fost o adevărată surpriză pentru universitarul clujean, Ioan Aurel Pop, care a apreciat iniţiativa pregătită din timp şi cu multă discreţie de către Universitatea Oradea, a celei din Chişinău şi Padova. Cadoul oferit de către colegii de catedră distinsului rector al Universităţii "Babeş -Bolyai" a constat într-un volum omagial, "In Honorem Ioan Aurel Pop. Tradiţii Istorice Româneşti şi perspective eruopene". Manifestarea de ieri a fost cuprinsă în cadrul unui eveniment organizat de către Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţele Politice şi Ştiinţele Comunicării, Conferinţa internaţională "Hermeneutica documentului medieval. Concepte. Sensuri. Interpretări".

În deschiderea oficială a întâlnirii academice, din Sala de Consiliu a Universităţii Oradea, au luat cuvântul academicianul Ioan-Aurel Pop, prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, Università degli Studi di Padova, respectiv conf. univ. dr. Ion Gumenâi, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, în cadrul comunicărilor în plen, universitarul Ioan-Aurel Pop le-a vorbit celor prezenţi despre termenii româneşti în documente latine medievale privind Transilvania. În partea a doua a manifestărilor, întreaga audienţă a participat la prezentarea volumului omagial, "In Honorem Ioan Aurel Pop. Tradiţii istorice româneşti şi perspective eruopene". Au fost prezenţi la această întâlnire de suflet PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, Anca Dodescu, managerul public al Consiliului Judeţean Bihor, viceprimarul Mircea Mălan, resctorul Constantin Bungău, profesori universitari orădeni, dar şi alte personalităţi ale vieţii publice. "Este o zi de sărbătoare pentru comunitatea orădeană şi academică din Cluj-Napoca, Chişinău şi Padova. Am gândit, în secret, să pregătim acest volum omagial în onoarea magistrului nostru Ioan Aurel Pop", a subliniat prof. univ. dr. Sorin Şipoş, directorul Centrului de Studii Interdisciplinare din cadrul Universităţii din Oradea. Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a precizat că Ioan Aurel Pop se distinge atât prin bunătate, cât şi prin înţelepciune. Academicianul clujean este un prieten vechi al Oradiei, onorând cu prezenţa toate invitaţiile de a conferinţa aici, lucru sesizat şi de către viceprimarul Mircea Mălan. Un cuvânt de salut a fost adresat oaspetelui şi din partea Consiliului Judeţean Bihor, prin persoana managerului public, Anca Dodescu.

Titlul volumului, "Tradiţii istorice româneşti şi perspective eruopene" reflectă, în fapt, preocupările de cercetător ale renumitului istoric medievalist Ioan Arel Pop, care are în spate o activitate de istoric recunoscută pe plan mondial. "Zeci de personalităţi ale lumii academice, şi nu numai, şi-au adus contribuţia la redactarea acestui volum. Printre cei care au dorit să-şi aducă recunoştinţa faţă de prestigioasa muncă depusă de cercetătorul clujean a fost şi PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. "În compania lui Ioan Aurel Pop este un lucru extraordinar. Cred că ne leagă aceleaşi bătăi ale inimii ritmate de dorinţa de cunoaştere a trecutului istoric", a remarcat PS Virgil Bercea. Vizibil emoţionat, profesorul universitar Ioan Aurel Pop a recunoscut că, până cu o zi înainte de eveniment, nimeni nu i-a suflat o vorbă. "Mă gândeam că se pregăteşte ceva că au insistat prea mult să vin. La Oradea, la fel ca şi la Chişinău, am primit titlul de Doctor Honoris Causa, iar faţă de Padova am şi mai multe datorii morale. Un volum omagial este o mare fericire, dar şi tristeţe, deoarece realizezi că trec anii", a declarat Ioan Aurel Pop, care a mulţumit, la final, celor care au trudit pentru această surpriză.