Agenţii Poliţiei Locale Oradea au desfăşurat acţiuni de verificare a contractelor de salubrizare pe raza municipiului Oradea. Astfel, au fost verificate 97 de contracte. Totodată, ca urmare a demarării campaniei de curăţenie de primăvară, agenţii de poliţie au notificat 101 agenţi economici privind obligaţia întreţinerii curăţeniei în jurul imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, au fost somaţi 52 de cetăţeni privind curăţarea rigolelor, pe străzile Piersicilor şi Prunilor. Agenţii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.800 lei, pentru neîntreţinerea curăţeniei în jurul imobilelor, distrugerea spaţiului verde, refuz de legitimare şi depozitare de deşeuri, rezultate din construcţii, în locuri nepermise. Cetăţenii municipiului Oradea sunt rugaţi să sesizeze orice încălcare a conduitei civice la Dispeceratul Poliţei Locale, la numărul de telefon 0259/969 sau la telefonul verde 0800.800.518 (gratuit) sau 0733/055.420 sau pe e-mail politia.locala@oradea.ro.