Vadu Crişului. Proiect de dezvoltare durabilă româno-ungar - Casa Olarului şi refacerea Cabanei
La Incubatorul de Afaceri pentru Dezvoltarea Turistică Transfrontalieră din Vadu Crișului, s-a desfăşurat joi, 13 septembrie, Conferința de lansare a proiectului „Conservarea, protecţia şi promovarea naturii de ambele părţi ale frontierei româno-ungare.”
Aurelia Dumiter, manager coordonator de proiect şi moderatorul conferinței, a adresat cuvântul de salut oaspeților maghiari și presei prezente. Cuvântul de deschidere din partea conducerii Consiliului Județean Bihor, lider de proiect a fost adresat de vicepreşedintele Traian Bodea. Acesta s-a referit la politica europeană pentru finanțare benefică dezvoltării și colaborării transfrontaliere România - Ungaria, pentru binele celor două comunități de pe ambele părți ale frontierei. Despre proiect a reiterat importanța refacerii la standarde europene a Cabanei de la Vadu Crișului, care va deveni un simbol și o bijuterie a turismului din zonă. În cuvântul său, Bulcsu Laszlo, vicepreședinte al autoguvernării județului Hajdu Bihar, a scos în evidență importanța resurselor naturale și punerea lor în valoare prin dezvoltarea turismului și dezvoltarea economică locală în ambele țări. A concluzionat că vizitele reciproce ale copiilor, care să cunoască pe viu aceste valori, este un mare câștig al proiectului.
Din partea comunei Vadu Crișului, partener și beneficiar al proiectului, a vorbit primarul Dorel Cosma, care s-a referit la importanța Cabanei pentru dezvoltarea turismului în zonă și a Casei Olarului, pentru păstrarea uneia din cele mai vechi ocupații, olăritul, folosind caolinul alb în confecționarea obiectelor din lut. A accentuat bunele relații cu comuna Korosszegapati, care s-au dezvoltat începând cu anul 2007, de când cele două localități s-au înfrățit. Cele două entităţi au derulat împreună proiecte europene pentru cunoașterea culturii și tradițiilor prin stagii și vizite reciproce ale copiilor și tinerilor. Pintye Edit, viceprimar al comunei maghiare înfrățite, a salutat noul proiect pentru mediu și turism ca formă de colaborare deosebită între cele două comune. A pus accent pe educația elevilor, fiind și cadru didactic, pentru cunoașterea și punerea în valoare a resurselor naturale, protejarea și valorificarea lor în beneficiul comunităților. La acestea va contribui și centrul de Informare turistică ce se va construi în comună, prin acest proiect, dotat cu tehnică modernă. Au mai luat cuvântul Paul Iacobaș, din partea Asociației Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, partener în proiect și Hasaș Ioan, care a detaliat construcția Casei Olarului. Apoi reprezentanții părții române și maghiare, partenere în proiect au prezenta conținutul proiectului.
Proiectul se derulează în cadrul contractului încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Operator de program și Consiliul Județean Bihor, în calitate de promotor de proiect. Proiectul este în implementare în cadrul Programului Interreg V-a România - Ungaria 2014 - 2020, Axa de Priorități 1 - Protejarea în comun și utilizarea eficientă a valorilor comune și resurselor. Liderul proiectului este Consiliul Județean Bihor, iar parteneri sunt primăria Vadu Crișului, primăria Korosszegapati și Asociația Centrul pentru Arii protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor. Proiectul vizează adoptarea unor măsuri de protecție, conservare și valorificare a patrimoniului natural protejat prin crearea unui centru multifuncțional de monitorizare protecție și conservare a naturii, prin reabilitarea Cabanei Vadu Crișului aflată în proprietatea Consiliului Județean Bihor. De asemenea primăria Vadu Crișului, aflată pe teritoriul sitului care face obiectul proiectului, va realiza un Centru de Promovare a culturii tradiționale - Casa Olarului și va promova importanța protejării și conservării resurselor comunității prin intermediul unor evenimente. Primăria Korosszegapati va realiza un centru de informare pentru situl Natura 2000 Berekboszormeny - Kormosdpusztailegelok HUHN 20103. Asociația Centru pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, custodele Sitului Natura 2000, Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului, participă la implementarea proiectului, prin implementarea unui sistem de monitorizare cantitativă și calitativă a fenomenului turistic în sit, activitate ce va contribui la fundamentarea unei alte activități, respectiv realizarea unui plan de management al vizitatorilor în cadrul sitului 2000. Valoarea totală a contractului este de 2.500.000 euro din care valoarea eligibilă nerambursabilă din contribuția ERDF este de 2.125.000 euro. În cadrul proiectului CJ Bihor are o contribuție de 2%. Durata de implementare este de 30 de luni, în perioada 1 Iulie 2018 - 31 decembrie 2020.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.