Universitatea din Oradea, centru al dialogului juridico-artistic - Teme actuale, dezbătute la Oradea
Facultatea de Drept a Universității din Oradea a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, alături de parteneri din țară și străinătate, o conferință națională cu participare internațională în care studenții au discutat teme juridice legate de artă și comunicare.
Facultatea de Drept din cadrul Universității din Oradea a organizat, în perioada 29–30 mai, cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Naționale cu participare internațională „Studenții de azi, profesioniștii de mâine”, desfășurată sub tema „Arta în Drept și Dreptul Artei”. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Facultatea de Arte din cadrul aceleiași universități, dar și cu Facultatea de Drept din cadrul Universității din Miskolc (Ungaria) și Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ovidius” din Constanța.
Conferința a pus accent pe o temă juridică actuală și de sensibilitate aparte: relația dintre drept și artă, precum și rolul Dreptului în reglementarea relațiilor sociale generate de creația intelectuală, în special cea artistică. Programul a inclus prezentări, dezbateri și ateliere interdisciplinare care au adus în prim-plan legătura dintre artist și jurist, din perspectiva unor problematici precum drepturile de autor, proprietatea intelectuală, comerțul cu artă, revendicarea operelor de artă pierdute sau furate, dar și aspecte legate de dreptul muncii.
În deschiderea conferinței au luat cuvântul coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Lavinia Onica-Chipea, conf. univ. dr. Ariadna Mircescu, din partea Facultății de Arte, conf. univ. dr. Mădălina Botină, de la Universitatea „Ovidius”, președintele ELSA Oradea, Marius Petruț și decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Cristian Miheș.
În prima zi a avut loc un workshop cu tema „Arta în Drept și Dreptul Artei”, la care au participat: prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca (rector, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București), conf. univ. dr. Laura Stănilă (Universitatea de Vest din Timișoara), conf. univ. dr. Teofil Știop (Facultatea de Arte, Oradea), dr. Mihaela Mocanu (avocat, redactor-șef al Revistei române de Drept al afacerilor), Cristian Găvrilă (evaluator de bunuri culturale mobile) și alte cadre didactice din Oradea. Alături de studenți, au fost prezente cadre didactice de la Facultățile de Drept și de Arte.
Tot în 29 mai a avut loc al doilea workshop, cu tema „Dezvoltarea personală. Tehnici de comunicare eficientă”, susținut de Camelia Anca Berdea, psiholog la Curtea de Apel Oradea.
În 30 mai, conferința a continuat cu prezentări științifice susținute de studenți la nivel de licență, master și doctorat, organizate pe secțiuni în format hibrid. Peste 30 de intervenții au venit din mai multe centre universitare, abordând teme precum drepturile de autor în arta generată de inteligența artificială, reglementări privind circulația și comerțul cu opere de artă sau aspecte din dreptul muncii.
„Facultatea de Drept din Oradea reafirmă astfel angajamentul său de a crea un spațiu academic dinamic, în care dialogul dintre științele juridice și expresia artistică deschide noi orizonturi pentru viitorii profesioniști”, a declarat decanul Cristian Miheș.
Evenimentul a oferit studenților oportunitatea de a înțelege mai bine complexitatea lumii juridice în raport cu creația artistică și a promovat colaborarea interinstituțională și internațională în domeniul academic.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.