Univeristatea vrea dispozitive anticopiat
Conducerea Universităţii din Oradea se gândeşte serios la achiziţionarea unor dispozitive anticopiat. După ce, în sesiunea abia încheiată de admitere, au fost daţi afară şase candidaţi de la examenul de la Facultatea de Medicină şi Farmacie şi alţi patru de la Drept, pe rectorul Cornel Antal îl bate gândul achiziţionării mai multor dispozitive de bruiat sistemele handsfree de care se folosesc din plin studenţii orădeni la examene.
"Am avut şase cazuri de fraudă la examenul de la Medicină şi Farmacie, iar la Facultatea de Ştiinţe Juridice, alte patru cazuri în care studenţii de la Drept au fost prinşi copiind. Se vede treaba că tehnologia evoluează tot mai mult şi metodele de copiat prin folosirea unor dispozitive electronice ne dau bătăi de cap. De aceea mă gândesc că achiziţionarea unor dispozitive care bruiază semnalul sau îl detectează nu ar fi o idee rea, eu unul mi-aş dori astfel de aparate în fiecare sală de examen", a declarat rectorul Antal. El a recunoscut însă că nu ştie exact dacă o astfel de iniţiativă este şi legală, motiv pentru care a cerut sfatul juriştilor de la Drept. "După ce au analizat situaţia, mi-au spus că legea nu interzice", spune rectorul. Până când se va decide achiziţionarea unor astfel de aparate însă, sfatul rectorului către studenţi este de a renunţa la astfel de năravuri, iar către corpul profesoral este de a nu tolera astfel de practici. Cei şase candidaţi prinşi copiind la examenul de la Farmacie şi Medicină au fost daţi afară din examen, iar cei patru studenţi din anul trei de la Drept au fost exmatriculaţi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.