Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a stabilit că, în cazul bărbatului care şi-a pierdut viaţa în lacul de la Homorog, angajatorul, societatea Pro Acva Cefa, nu a respectat întocmai prevederile legale. Astfel, inspectorii au descoperit două neconformităţi, în ambele cazuri fiind dispuse sancţiuni contravenţionale. Bărbatul care a murit înecat, în cursul lunii august, în lacul de la Homorog, muncea în cadrul societăţii Pro Acva Cefa. Contrar zvonurilor potrivit cărora victima nu avea un contract de muncă, anchetatorii au ajuns la concluzia că aceasta era angajată. Medicii legişti au ajuns şi ei în cele din urmă la un rezultat final în ceea ce priveşte cauza decesului muncitorului: asfixie mecanică prin înec. La rândul lor, inspectorii din cadrul ITM au finalizat cercetările, stabilind că există două neconformităţi în cadrul societăţii angajatoare. Pentru cele două nereguli descoperite în curtea Pro Acva Cefa au fost dispuse amenzi. "Raportul de cercetare a fost încheiat şi transmis la Bucureşti, la inspecţia muncii, pentru aprobare. Suntem încă în procedură, dar au fost formulate concluziile cercetărilor noastre", a precizat inspectorul şef al ITM Bihor, Liviu Lupea.