Un bărbat este cercetat sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, după ce a publicat pe contul său de Facebook mai multe mesaje în care i-a incitat pe urmăritori la violență, ură sau discriminare față de premier și membri ai unor partide politice.

 

Conform unor surse judiciare, bărbatul respectiv este un fost ofițer ieșit la pensie, scrie Agerpres.

„La data de 19.01.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, față de inculpatul L.N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 369 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (7 acte materiale).

În esență, în sarcina inculpatului s-a reținut faptul că, în perioada 22.11.2025 - 04.12.2025, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a publicat pe pagina personală de Facebook un număr de 7 mesaje prin care a incitat urmăritorii paginii sale la violență, ură sau discriminare cu privire la premierul României și alți membri ai diferitelor partide politice, pe motiv că aceștia ar face parte dintr-o anumită categorie de persoane, definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, apartenență politică, religie sau orientare sexuală”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, împreună cu Poliția Sectorului 4 - Serviciul Investigații Criminale.