Un caz în atenţia poliţiei Agresat în propria locuinţă sau un simplu accident?
Un pensionar, de 73 de ani, din Oradea, a fost găsit în casă mai mult mort decât viu de către o rudă care a anunţat echipajele medicale de urgenţă, dar care a omis să îi sesizeze şi pe oamenii legii că acesta prezenta mai multe leziuni şi arsuri pe faţă şi pe mâini.
Cei care sunt hotărâţi să caute adevărul în acest caz sunt chiar vecinii victimei, un pensionar în vârstă de aproximativ 73 de ani. Conform acestora, bărbatul nu are familie şi locuieşte singur într-un imobil de pe strada Tudor Vladimirescu, din Oradea. Pentru că nu se descurca prea bine cu banii, pensionarul şi-a vândut apartamentul unui verişor, care, în schimb, a fost de acord să îl lase pe bătrân să rămână în casă până la sfârşitul zilelor. Această rudă este practic singura care îl mai vizita şi care, miercuri, l-a găsit pe bărbat aproape fără suflare. Echipajele medicale de urgenţă au ajuns în scurt timp la faţa locului, iar bărbatul, care prezenta arsuri la ambele mâini, a fost internat în secţia de chirurgie plastică a Spitalului Clinic Judeţean. Apropiaţii bărbatului spun însă că acesta a fost bătut în propria locuinţă şi că nimeni nu a anunţat poliţia, dar şi că din apartament a dispărut o sumă de bani. Vecinii dau vina pe verişorul pensionarului, singurul care i-ar fi putut alerta pe oamenii legii şi cred că acesta nu a dorit să anunţe poliţia pentru a se descotorosi mai repede de bătrân. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Bihor, într-adevăr, această instituţie nu a primit nici o sesizare despre cazul de faţă, dar, imediat ce au aflat despre aceste fapte, anchetatorii au luat prompt măsuri. Astfel, o echipă de poliţişti s-a deplasat ieri la Spitalul Judeţean pentru a demara cercetările şi pentru a stabili dacă pensionarul a fost sau nu victima unei agresiuni ţinute sub tăcere. "Bărbatul este internat în spital, dar, din verificările efectuate, acesta nu a fost ars de cineva, ci s-a opărit pur şi simplu. Oricum, noi vom analiza situaţia şi dacă vom stabili că din locuinţă au dispărut bani vom acţiona în consecinţă", a precizat comisarul Adrian Bucur, adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oradea. Un sprijin real pentru oamenii legii, care au acţionat mai mult decât operativ, ar fi o discuţie cu aparţinătorii bărbatului, care, chiar dacă nu au anunţaţ poliţia, pot face acum lumină în acest caz.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.