Zeci de copii din clasele primare au răspuns, ieri, invitaţiei Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor şi au participat la un concurs de desene pe asfalt cu tema "Oradea - un oraş cu aer mai curat". Acţiunea face parte din programul manifestărilor organizate în municipiu pe tot parcursul acestei săptămâni, sub egida "Săptămâna Mobilităţii Europene".

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, în colaborare cu Societatea Carpatina Ardeleana şi Primăria municipiului Oradea, desfăşoară, începând de marţi, o serie de activităţi cu scopul de a conştientiza cetăţenii din judeţ asupra pericolului poluării excesive a localităţilor în care trăiesc. "Săptămâna Mobilităţii Europene" este o campanie declanşată de Ministerul Mediului la nivel naţional, în Bihor aceasta debutând cu un seminar intitulat "Aer curat pentru toţi" privind calitatea aerului în municipiul Oradea şi impactul transportului urban asupra mediului şi sănătăţii umane. Ieri, în Parcul Petofi Sandor a avut loc concursul de desene pe asfalt la care au fost invitaţi să participe toţi elevii din clasele primare din instituţiile de învăţământ orădene. La competiţia intitulată "Oradea - un oraş cu aer mai curat" au luat parte zeci de copii, care şi-au exprimat, prin desenele lor, dorinţa de a respira un aer nepoluat. Toţi au primit din partea organizatorilor materiale promoţionale, pixuri sau insigne, dar şi diplome de participare şi cadouri. Săptămâna Mobilităţii continuă în Oradea, azi, începând cu ora 14.00, când, tot în Parcul Petofi, va avea loc un concurs de biciclete pe categorii de vârstă, adresat elevilor din ciclurile primar şi gimnazial. Manifestările din acest an se vor încheia duminică printr-un tur al oraşului cu bicicleta, eveniment ce se va desfăşura pe traseul: Parcul Magnoliei - str. Transilvaniei - B-dul Dacia - Parcul Petofi - str. Magheru - str. Cele Trei Crişuri - str. D. Cantemir - str. Sextil Puşcariu - Parcul 22 Decembrie - str. Horea - str. Sucevei - Parcul Bălcescu - B-dul Decebal - str. Iuliu Maniu - str. V. Alecsandri - Parcul 1 Decembrie - Parcarea de pe str. Independenţei.