Trei, Doamne, şi toţi Trei (G)
Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de DNA, trei oameni de afaceri, între care şi patronul lanţului de magazine Trei G, Ion Govoreanu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi că, împreună cu alte trei persoane - tot oameni de afaceri, au prejudiciat statul cu 15 milioane de euro.
Conform ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmite de procurori, "în perioada 2008-2010, la nivelul judeţului Bihor a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în principal pe raza municipiului Oradea, în scopul comiterii unor infracţiunii de evaziune fiscală". Potrivit aceleiaşi surse, ulterior, la grupul infracţional au aderat succesiv inculpaţii Pop Emil Gavril, Triculescu Marinela şi Mitu Constantin. Conform comunicatului, în perioada 2008-2010, grupul infracţional iniţiat şi coordonat de Govoreanu a cauzat bugetului general consolidat prejudicii în cuantum de aproximativ 64.921.317 lei (aproximativ 15 milioane de euro). "Beneficiarii mecanismului evazionist descris mai sus sunt firmele din grupul de firme controlate şi administrate în fapt de inculpatul Govoreanu Ion, respectiv societăţile constituente ale «grupului de firme Trei G»: SC Trei G Retail SRL, SC Natural Biofruct SRL, SC Fructispor SRL, SC Simonela SRL, SC Gov Impex SRL si SC Biospor SRL, SC GFG Prodexpo SRL", se arată în comunicat.
În cursul zilei de joi, celor şase inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar trei dintre ei au fost reţinuţi. "Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpaţilor Govoreanu Ion, Măgurean Sorin Mihai şi Ducica Viorel Claudius pe o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Faţă de inculpaţii Pop Emil Gavril, Triculescu Marinela şi Mitu Constantin procurorii au luat măsura interzicerii de a părăsi ţara pentru 30 de zile", se arată în comunicat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.