Traficul prin Vama Borş a crescut cu 15 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Traficul prin Vama Borş a crescut, în perioada dinaintea Crăciunului şi cea de după Revelion, cu 15 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a iernii trecute, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.
"În niciuna din zilele acestea, în Vama Borş nu a fost supraaglomerare, la fel ca în alţi ani. Totuşi, între 22 decembrie 2008 - 4 ianuarie 2009, prin Borş au trecut 268.906 vehicule, cu 15 la sută mai multe vehicule decât în aceeaşi perioadă din iarna precedentă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor, comisarul Dan Lazăr.
Potrivit sursei citate, dacă în anii trecuţi în perioada Sărbătorilor de Iarnă intrau şi ieşeau din ţară chiar şi 6.000 de vehicule într-o zi aglomerată, înaintea Crăciunului şi în primele zile ale acestui an numărul de vehicule care tranzitau vama Borş într-o zi a fost de circa 3.000.
"Probabil că cetăţenii români şi străini care au intrat şi au ieşit din ţară nu s-au aglomerat deoarece au avut la dispoziţie mai multe zile, această vacanţă de iarnă fiind mai lungă decât cele din anii trecuţi", a afirmat Lazăr. Conducerea Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea a luat mai măsuri care vor fi aplicate în cazul în care, totuşi, traficul se va intensifica, printre acestea numărându-se suplimentarea arterelor de control pe sensul de ieşire din ţară şi a lucrătorilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.