Grădiniţa cu program prelungit nr. 28 din Oradea a găzduit, ieri, lansarea oficială a proiectului interjudeţean şi internaţional intitulat "La izvor de folclor". Desfăşurat în parteneriat cu grădiniţe din alte judeţe, proiectul va fi implementat în perioada decembrie 2008 - decembrie 2009.

La eveniment au participat reprezentanţii grădiniţelor din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Ştei, Oradea, dar şi invitaţi speciali de peste hotare, din Ungaria. Scopul general al acestui proiect internaţional constă în redescoperirea şi promovarea valorilor tradiţionale locale prin implicarea cadrelor didactice, a copiilor şi a familiilor acestora. Lansarea propriu-zisă a proiectului "La izvor de folclor" a debutat cu prezentarea video, efectuată de către directoarea Grădiniţei nr. 28, prof. Cornelia Româneac, a activităţilor desfăşurate cu preşcolarii în cadrul instituţiei, dar şi în alte judeţe. "În calitate de cadre didactice avem sarcina de a promova obiceiurile populare în rândul copiilor şi al părinţilor, care sunt şi ei destul de tineri. Trecutul şi cutumele poporului nostru sunt foarte importante, mai ales că această lună este plină de obiceiuri, de aceea organizăm cât mai multe proiecte care să le trezească preşcolarilor interesul faţă de tradiţiile româneşti", a precizat Cornelia Româneac. A urmat apoi o serie de dezbateri axate pe aceeaşi temă şi s-au stabilit paşii pe care instituţiile îi vor urma în viitoarele proiecte de colaborare. Pe lângă acţiunile individuale din cadrul fiecărei grădiniţe, au avut loc activităţi de interacţionare, cu scopul schimbului de tradiţii între diferite zone ale ţării. După ce reprezentanţii grădiniţelor prezenţi au stabilit acţiunile comune, programul a continuat cu un spectacol intitulat "Tradiţii şi obiceiuri de iarnă", susţinut de preşcolarii de la Grădiniţa nr. 28, iar apoi a urmat un concert de colinzi. Proiectul se va încheia astăzi, cu o mică excursie la Chişcău, unde atât copiii, cât şi cadrele didactice vor vizita Muzeul Ţărănesc "La Fluturi" şi faimoasa "Peştera Urşilor".