Muzeul Ţării Crişurilor găzduiește, începând de ieri, un atelier de încondeiat ouă, la care sunt așteptați toți orădenii care doresc să deprindă tainele acestui meşteşug.

Timp de două zile, în 22 și 23 aprilie, la sediul MTC din str. Armatei Române nr.1/A, are loc un atelier de încondeiat ouă, organizat de Muzeul Ţării Crişurilor şi Asociaţia „Micul beiuşean”. Cu acest prilej, au loc demonstraţii de încondeiat ouă, susţinute de copiii Sofia Novac (clasa a II-a), Larisa Oros, Daria Ile, Iulia Hinț, Armina Florea și Giulia Avram (clasa a IV-a), din cadrul asociaţiei mai sus-menţionate, sub îndrumarea profesoarei Ana Florea, director artistic la Clubul „Micul beiușean” şi a meşterului popular Dorina Hanza din Drăgoteni.

„Copiii cu care am venit de la Beiuș sunt înscriși de un an de zile la atelierul de meșteșuguri coordonat de doamna Dorina Hanza. Au venit la muzeu, cu entuziasm și multe emoții, să facă demonstrații de încondeiat ouă pentru copiii din Oradea”, ne-a declarat profesoara Ana Florea, coordonatoarea grupului de la Beiuș. În cadrul atelierului, participanții au ocazia să deprindă tainele încondeierii ouălor de Paşti.

„Am venit de la Beiuș, pentru a încondeia ouă, și a le arăta și copiilor din Oradea cum se procedează. Ca timp, ornarea unui ou depinde de modelul pentru care optează fiecare”, ne-a declarat Armina Florea, în vârstă de 11 ani, elevă la Liceul Vocaţional Pedagogic „Nicolae Bolcaş”, Beiuş. Manifestarea este una ce se înscrie în programul Secţiei de Etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor de a promova asociaţii de tineri doritori să înveţe meşteşuguri tradiţionale prin acordarea de consultanţă ştiinţifică în domenii care, din păcate, sunt în pericol să dispară.

„Este prima ediție a atelierului de încondeiat ouă în noul sediu al muzeului, în continuarea celor de la Palatul Baroc. Scopul evenimentului este de a promova, pe de o parte, Asociaţia „Micul beiuşean”, care este formată din copii în primul rând, cunoscători ai încondeiatului ouălor, iar pe de altă parte, de a provoca orădenii să vină cu copiii la atelier, pentru a învăța tainele încondeierii ouălor”, ne-a declarat Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. Peste 50 de copii, de diferite vârste, au participat ieri, la atelier, împreună cu părinții sau bunicii lor. Cel mai mic participant a fost un băiețel de trei ani și două luni din Oradea, care a venit la activitate împreună cu mama lui. O altă participantă a fost Ilinca Tiu, elevă în clasa zero la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea. Chiar dacă are doar șase ani, Ilinca a devenit o prezență obișnuită a unor asemenea activități creative.   Participarea la activitate este gratuită, iar instrumentarul este pus la dispoziţie de instituţia muzeală, de asemenea, şi ouăle pe care se învaţă tehnica. Cei care doresc să încondeieze un număr mai mare de ouă trebuie să le aducă pregătite pentru operaţiunea respectivă, colorarea urmând să fie realizată ulterior, acasă, de către fiecare participant.Atelierul se desfășoară și astăzi, 23 aprilie, între orele 11.00-14.00. Cu această ocazie, doritorii pot achiziţiona ouă încondeiate din Bucovina pe care Muzeul Ţării Crişurilor le oferă spre vânzare la 10 lei bucata. Informații suplimentare despre atelier se pot afla de la secretariatul muzeului, tel: 0259/706.101.