Dacă poporul român a intrat în istorie gângurind „torna, torna, fratre!”, ecourile acestui îndemn prost înţeles de urmaşi continuă să reverbereze în timpanul spart al naţiunii. Purtătorul de cuvânt al Colegiului CNSAS, Cazimir Ionescu, a dezvăluit oripilat, marţi, că Securitatea recruta elevi ca informatori, începând cu vârsta de 12 ani, în cadrul reţelei “Învăţământ”, răspândită în toată ţara. Potrivit lui Ionescu, tovarăşii români ai lui Pavlik Morozov, „pistruiatul” sovietic care şi-a turnat tatăl pentru că ar fi ascuns grâul în perioada colectivizării, erau racolaţi încă de la 12-14 ani în cadrul reţelei „Învăţământ”, constituită numai din copii. Micii sicofanţi urmau să devină “oameni noi”, soldaţii disciplinaţi şi docili ai Partidului. Lipsiţi de discernământ, aceşti “cutezători” au fost, în mod evident, victime ale unui sistem care era însă major şi vaccinat. Revelaţia lui Ionescu, mai puţin surprinzătoare decât pare la prima vedere, demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, necesitatea condamnării in integrum a comunismului în România, iar nu reabilitarea lui pe bucăţi, aşa cum sugera preşedintele Traian Băsescu, care susţinea că trebuie distins între ce a fost bun şi ce a fost rău în epoca respectivă. Moştenirea perioadei comuniste este înfiorătoare şi greu de conştientizat. Jumătate de veac, întreaga societatea românească a dezvoltat reflexe condiţionate care, după 1989, s-au transformat în tare oribile. Potrivit unei anecdote uitate astăzi, un puşti care devenise obiectul de pradă al băieţilor de cartier a învăţat să se apere minţind că tatăl său e securist, ameninţarea cu represaliile funcţionând ireproşabil împotriva forţei nude. Reflexul a devenit însă atât de puternic încât, după Revoluţie, la prima încercare de spoliere la care a fost supus, şi-a rostit imperturbabil replica. Numai că vorbele magice menite să-l protejeze i-au adus, de data aceasta, o bătaie soră cu moartea. În acelaşi mod, românii continuă să reacţioneze la provocările libertăţii prin ticurile dobândite anterior, dar accentuate de nemulţumirea faţă de prezent. Nostalgiile paternaliste şi neîncrederea funciară în democraţia parlamentară sunt numai cele mai evidente exemple. Mai grav este însă când aceste reflexe condiţionate se manifestă la vârful piramidei politice, ceea ce face ca România să fie nu o democraţie consolidată, ci o „dictablanda” securistă. Se ştie deja că avem în prezent mai mulţi ofiţeri de informaţii pe cap de locuitor decât în epoca de aur. Dar această armată de spioni confundă curcile cu găinile şi îl face scăpat pe Hayssam. Asta în timpul liber, când agenţii nu ascultă telefoanele jurnaliştilor sau nu se monitorizează reciproc. În schimb, serviciile beneficiază de binecuvântarea şefului statului, care îşi asumă proiecte de lege menite să le dea mână liberă tocmai pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor. Din păcate, ca să-l parafrazăm pe directorul SRI Radu Timofte care afirma că “unde e Constituţie, e securitate”, unde nu e Constituţie, e Securitatea.