Amintindu-ne de o piesă de teatru care a avut premiera în decembrie 1989 la Teatrul «Constantin Tănase», să mai zicem câteva vorbe şi despre acest fenomen social care, într-un fel sau altul, ne preocupă pe mai toţi în ultima vreme. Fotbalul românesc se află pe o pantă ascendentă. De trei ani de zile, echipele româneşti au câte ceva de spus în primăvara europeană, Mutu şi Chivu sunt printre protagoniştii celui mai puternic campionat din lume, iar pe micile ecrane mai toate programele de succes (deisgur în afară de talk-show-uri pe teme de actualitate politică românească) sunt fie transmisii ale unor meciuri de fotbal, fie mediatizări ale unor scandaluri din jurul fotbaliştilor sau conducătorilor din lumea fotbalului. Manualele de istorie («alternative» - în varianta promovată de domnul Cioroianu, noua stea a diplomaţiei româneşti, cât pe ce să-l şi botezăm «noul Titulescu», însă acest supranume este deja ocupat, de către domnul «Mic … ») devin prea mici pentru pleiada de personaje care se perindă pe prima scenă a fotbalului românesc. Dacă nu era această criză din administraţia centrală, Becali şi Borcea ar fi fost toată ziua pe … sticla televizorului, probabil PNG ar fi trecut de mult de 100% în intenţiile de vot ale românilor, iar Hotel «Marriott» şi-ar fi compensat în totalitate obligaţiile reciproce (atât cele născute, cât şi cele viitoare). Curat ghinion! (Vorba domnului acela care tot număra steagurile şi nu-i ieşeau la numărătoare deşi pe unele le număra de mai multe ori, precum nu ies cvorumurile la şedinţele camerelor reunite ale Parlamentului convocate la cererea Preşedintelui). Fotbalul este cel care a adus în prim-planul vieţii publice româneşti personaje precum Gigi Becali, Gheorghe Ştefan, Dinel Staicu, Adrian Mititelu, Dumitru Dragomir, Dumitru Sachelariu şi alţi câţiva, care în condiţii normale ar fi fost desigur oameni cu foarte mulţi bani, dar n-ar fi ajuns să influenţeze în asemenea măsură evoluţia (mai exact «involuţia») societăţii româneşti, dar - vorba poetului - direcţia este bună, doar sensul este greşit. Despre cei de mai sus se scriu şi se spun zilnic multe. Haideţi să ne uităm puţin şi în curtea noastră. Putem spune (pe bune) că echipa de fotbal cea mai reprezentativă din judeţ este a noastră, căci de prin iunie 1999 şi «Primăria» şi «Judeţul» au devenit asociaţi la clubul de fotbal fanion al judeţului. N-o să ghiciţi cine a fost cel care a girat asocierea autorităţilor administrative ca membri ai clubului de fotbal! Vă ajutăm un pic, spunându-vă (luaţi-o ca pe o arvună) că un tiz de-al subsemnatului (care-şi mai zice şi Constantin) a făcut demersurile «cu scripte» la notar şi la tribunal. Merge echipa noastră… la vale, iată însă că microbiştii din Oradea au parte de fotbal european. Vine Steaua la Oradea (direct de la Sevilia, aceeaşi Sevilia din 1986, când «am făcut Revelionul în luna mai»). Se lăuda cineva de la club că Steaua vine aici ca acasă (nu numai că galeriile sunt înfrăţite, dar se are în vedere şi faptul că majoritatea cunoscătorilor într-ale fotbalului din Oradea sunt suporteri stelişti. Se spune că steliştii au fost impresionaţi plăcut şi de Stadionul Municipal (FC Oradea fiind posesoarea licenţei nr. 2 atribuită de FRF în 2006, nr. 1 fiind - şi la acest capitol - Steaua). Domnul Becali o să vină şi el la Oradea, «culegătorii lui de semnături» o să ia cu asalt stadionul (cum au făcut-o şi la primul meci oficial din acest sezon). Rivalii politici ai domnului Becali se pare că nu sunt prea îngrijoraţi de creşterea acestuia în sondaje, căci cel mai redutabil adversar al său este … el însuşi, orice apariţie TV în direct a acestuia reducându-i popularitatea câştigată «pe spinarea Stelei» şi a gesturilor caritabile. P.S. Glumim noi ce glumim, dar dacă Becali vine să … târguiască clubul nostru?