În 12 octombrie se implinesc 64 de ani de la eliberarea Oradiei. Ieri, la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", elevii, alături de cadrele didactice, au comemorat acest eveniment de o importanţă deosebită. Cadrele militare care au participat la serbare au expus tinerilor faptele de vitejie şi patriotism care au adus libertatea şi independenţa mult râvnită.

În aceste zile, orădenii îi cinstesc pe acei bravi ostaşi care au asigurat libertatea şi integritatea poporului român. Elevi, profesori şi militari deopotrivă au marcat ieri la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" ziua eliberării Oradiei. Cadrele militare au expus în faţa a peste 250 de elevi şi profesori faptele de vitejie şi sacrificiu suprem ale ostaşilor români care au asigurat eliberarea oraşului nostru. Generalul de brigadă Ştefan Neagoe a prezentat atât prin relatări, cât şi prin imagini situaţia dificilă a României în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, o perioadă zbuciumată din istoria patriei noastre. Au fost prezenţi la eveniment: general maior Virgil Nichi, col (r.) Tatar Zoltan, secretar executiv al ANCMRR - Filiala Bihor, colonel Dumitru Iftimie, veteran de război colonel Tudor Marinescu şi poetul Gavril Coltău, care, prin poeziile sale patriotice, a insuflat tinerilor elevi înalte trăiri de recunoştinţă şi mândrie naţională. Tuturor cadrelor militare prezente la festivitate le-au fost înmânate câte o diplomă de excelenţă de către directoarea instituţiei, Georgeta Sadoveanu, pentru participarea la toate evenimentele cu caracter de serbare naţională.