Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor a analizat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, ultimul barometru de opinie publică pentru persoanele tinere, realizat de Autoritatea Naţională pentru Tineret. Principalele teme analizate au fost: evaluarea globală a vieţii în prezent, comparativ cu anul trecut, şi aprecieri ale tinerilor privind calitatea vieţii în viitorul apropiat; satisfacţia tinerilor faţă de nivelul de educaţie, locul de muncă şi accesul tinerilor la principale mijloace de informare etc.

Cercetarea a cuprins 1.205 de persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani şi a fost realizată în perioada 24 iunie - 2 iulie 2008, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, având o probabilitate de 95%. Conform studiului, în concepţia tinerilor, familia, realizarea personală şi credinţa în Dumnezeu sunt principalele valori la care ei ţin. De asemenea, tinerii sunt destul de reticenţi în a avea drept vecini persoane infectate cu HIV, homosexuali, foşti dependenţi de droguri sau romi. În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, 80% dintre tineri recunosc că principala opţiune este urmărirea programelor tv. Şcoala este considerată de aceştia ca avand un rol destul de puţin în formarea lor pentru viaţă. Calculatorul şi accesarea serviciilor de Internet atrag un număr tot mai mare de tineri, în contextul în care 68% au un calculator acasă şi 51% au Internet. În ceea ce priveşte alimentaţia, mulţi tineri declară că, în general, consumă legume şi fructe şi mai puţin mâncare de tip fast-food. Viaţa politică nu reprezintă un capitol interesant pentru majoritatea tinerilor, 70% dintre ei declarându-se neinteresaţi şi neîncrezatori în personalităţile politice ale momentului. Studiul mai arată că doar un procent mic dintre tineri ocupă o funcţie de conducere în acest moment şi aproximativ 90% doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă. Un alt aspect pe care l-a avidenţiat studiul este că, în general, tinerii din România nu consumă alcool, tutun şi cafea decât foarte rar sau deloc. "Faţă de anul trecut, se remarcă faptul că numărul persoanelor tinere care au încredere că vor trăi mai bine anul viitor este în creştere", a precizat Marius Chipurici, preşedintele DJT Bihor.