Şedinţele Camerei Deputaţilor erau suspendate din lipsă de cvorum şi în legislaturile trecute, dar, parcă, lălăiala şi lipsa de interes a actualilor parlamentari pentru muncă este fără precedent. În nici o sesiune parlamentară, de după 1990, nu a existat o mai mare pierdere de timp în Camera Deputaţilor, cum este în prezent. O explicaţie a acestui fapt ar putea fi aceea că opoziţia are interes ca imaginea Parlamentului să fie proastă, pentru a da vina pe putere şi pentru a bloca iniţiativele legislative ale coaliţiei majoritare. Totodată, reprezentanţii PSD şi ai PRM se organizează mai bine, sunt prezenţi la şedinţele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, când unii deputaţi ai coaliţiei lipsesc şi fac astfel încât să fie majoritari atunci când sunt de luat anumite hotărâri. Lipsa de strategie a puterii şi slaba pregătire a parlamentarilor coaliţiei reprezintă o altă cauză a randamentului foarte slab al Legislativului. Aproape zi de zi, deputaţii nu pot lucra, fie pentru că nu au la prezidiu secretari care să numere voturile, fie că nu au cvorum de şedinţă, fie că nu reuşesc să se trezească dimineaţa, la prânz sau seara pentru a ajunge la lucrările Parlamentului. "Parcă suntem la şcoală", definea un deputat situaţia din Camera Deputaţilor, când şedinţele se suspendă înainte de a începe. Diferenţa faţă de alte categorii sociale este că deputaţii îşi primesc salariile şi indemnizaţiile chiar dacă nu votează nici o lege într-o zi. Chiar dacă au 79 de proiecte de lege, cum au avut în această săptămână pe ordinea de zi, dar nu au reuşit să finalizeze decât câteva. Cu cât îşi propun un program de lucru mai încărcat, de dimineaţa până seara, pentru a vedea poporul că lucrează, cu atât deputaţii sunt mai absenţi, au pauze de consultări mai multe şi suspendări ale lucrărilor mai dese. Un alt mod de tergiversare a lucrărilor Parlamentului sunt dezbaterile interminabile ale parlamentarilor pe chestiuni de procedură. Rând pe rând, deputaţii opoziţiei vin la tribună şi reiau până la epuizare argumentele tehnice pentru retrimiterea proiectelor de lege la comisie sau pentru amânarea adoptării unor proiecte legislative. Un exemplu în acest sens este dezbaterea noului Regulament al Camerei Deputaţilor, care a durat aproape două luni în aceste for legislativ, timp în care activitatea curentă a Camerei a fost aproape paralizată. Şi, după ce, cu chiu cu vai, au adoptat noul Regulament, Curtea Constituţională a decis că sunt neconstituţionale articolele cele mai importante pentru care s-a dezbătut acest Regulament, adică exact cele privind revocarea preşedintelui Camerei. Reprezentanţii coaliţiei au dat dovadă, din nou, de lipsă de strategie, neputând să precizeze ce vor face mai departe pentru schimbarea legală a preşedintelui Camerei, scop trâmbiţat de la începutul acestei sesiuni parlamentare. Proiectul de lege privind Statutul minorităţilor naţionale pare un alt eşec al coaliţiei majoritare. Acest proiect, iniţiat de Guvern, a fost respins de Senat, iar în Camera Deputaţilor reprezentanţii coaliţiei nu au reuşit să impună dezbaterea acestuia în procedură de urgenţă, cum solicita Executivul. Lungul şir al proiectelor de lege considerate prioritate legislativă pentru integrarea României în UE mai are de aşteptat pentru a fi votate de către deputaţi, parlamentarii fiind preocupaţi, probabil, până la Crăciun, de analizarea proiectului bugetului de stat pe anul 2006. Şi, poate, pentru că nu este de ajuns, în această legislatură aproape fiecare partid parlamentar se ceartă cu câte un alt partid parlamentar. Opoziţia cu puterea, PD cu PNL, PRM cu UDMR şi UDMR cu PC. Totul, pe nervii ai celor care i-au ales.